Desert Rose

Orientul Mijlociu este o zonă mai specială în ceea ce priveşte conflictele. Diferenţele de etnie, religie şi lupta pentru teritorii sunt principalele cauze ale problemelor de natură internaţională existente.

Astăzi vreau să abordăm ceva diferit, pentru că sunt uimită de ceea ce se întâmplă în politica internaţională, mai precis în cazul Siriei. Mă pasionează problemele Orientului Mijlociu şi fiind şi la o facultate de profil, am ascultat multe poveşti cu referire la zonă, dar am rămas intrigată la ipoteza actuală cum că s-ar fi folosit arme chimice pentru a nimici opoziţia regimului Al-Assad.

Deja nu mai vorbim de politică şi controlul maselor ci trecem în extrema cealaltă, crime împotriva umanităţii. E incredibil cum în secolul 21, în care drepturile omului nu mai sunt ceva abstract şi lipsit de formă, unii conducători ţin atât de mult la putere încât încalcă orice dogme, atât de natură umană cât şi religioasă.

Oricât ar fi de divizată Siria în materie de religie şi orice-ar ţine în mână locuitorii ei (i.e. coran, biblie, sunna) nimeni nu are dreptul asupra vieţii altcuiva. Bine, aici intră în joc şi tradiţiile locului care de multe ori sunt şocante pentru noi, occidentalii. Oricum ar fi, crima, de orice natură trebuie blamată şi pedepsită, şi bineînteles că iniţiativa ONU de a cerceta această problemă este una excelentă. În acelaşi timp, regimul Al-Assad susţine că nu a atentat împotriva dreptului la viaţă, deşi atât Casa Albă cât şi Liga Arabă susţin contrariul.

Într-adevăr conflictele sunt de multe ori inevitabile în această zonă şi sunt sigură că acest caz nu va face excepţie. Dacă se va descoperi că regimul Al-Assad a folosit într-adevăr arme chimice, atât ONU şi implicit ţările membre cât şi opoziţia siriană vor începe războiul împotriva puterii. Cu toate astea, singura întrebare care îmi vine în minte este: ”Ce legitimitate mai există când se ajunge la crime împotriva umanităţii pentru a menţine un regim la putere?”

Uneori răul e necesar, dar oare e necesar să mai moară şi alţi oameni? Singura concluzie la care am ajuns este că o societate care promovează pacea, drepturile omului şi egalitatea a ajuns să nu poată reacţiona altcumva decât prin violenţă. E incredibil cum puterea de negociere scade din ce în ce mai mult şi se pare că metodele de tortură primitivă devin un tipar.

Ştefania Diaconu,

AIESEC Bucharest

Pentru alte informaţii mă găsiţi la: stefaniadiaconu08@aiesec.ro