Secţiune în parteneriat cu Educativa

Disputa care a dus la declanşarea unei crize în cadrul sistemului de educaţie din Marea Britanie

Disputa care a dus la declanşarea unei crize în cadrul sistemului de educaţie din Marea Britanie

Şcolile publice locale din Marea Britanie care nu vor putea fi susţinute de autorităţile locale şi care nu dau rezultate bune vor fi transformate în academii. Acestea vor fi finanţate direct de Guvern şi vor avea autonomie de organizare. Jurnalista birtanică Fiona Millar consideră că, fără controlul autorităţilor, părinţii vor putea manipula sistemul, iar locurile în şcoli ar putea să nu mai fie atribuite corect.

Ştiri pe aceeaşi temă

Chiar dacă, iniţial, Guvernul britanic a vrut  să transforme forţat toate şcolile publice locale din Anglia în Academii până în 2022, în urma opoziţiei mai multor parlamentari, dar şi a unor profesori, noi modificări ale planului legislativ ar putea prevedea ca doar şcolile care nu sunt performante şi pe care autorităţile locale nu îşi permit să le finanţeze vor deveni academii.
 
Propriu-zis, transformarea şcolilor în academii ar înseamna ca şcolile să aibă autonomie de organizare, iar sarcinile autorităţilor locale s-ar restrânnge în principiu doar la supraveghea dacă fiecare copil are un loc în şcoală.
 

Autonomia şcolilor ar putea însemna locuri atribuite incorect

 
Proiectul transformării şcolilor în academii este criticat şi de jurnalista birtanică Fiona Millar care consideră că, fără controlul autorităţilor, părinţii vor putea manipula sistemul, iar locurile în şcoli ar putea să nu mai fie atribuite corect.
 
„Admiterile în Anglia sunt un dezastru. Sunt prea multe şcoli cu putere de decizie privind ce copii admit, prea multe criterii de selecţie sociale selective, iar sistemul de admitere este prea slab”, spune jurnalista Fiona Millar într-un articol publicat pe 9 mai în The Guardian.
 
Aceasta continuă să explice că deja sunt foarte multe academii în Anglia şi sunt deja prea multe zone în care rolul autorităţilor locale este slab, în contextul în care autorităţile locale ar trebui să verifice modul în care o şcoală alocă sau nu un loc.
 
„Autorităţile locale ar trebui împuternicite să lucreze cu şcolile pentru a maximiza accesul corect. Nicio şcoală nu ar trebui să îşi managerieze singură admiterile: asta ar trebui să fie în mâinile unei entităţi independente…”, a mai spus aceasta.
 

Secretarul de stat pe Educaţie vede în academii viitorul educaţiei

 
Totul a pornit după ce secretarul de stat pentru Educaţie al Angliei, Nicky Morgan, a prezentat, în luna martie, o strategie de dezvoltare a educaţiei prin care toate şcolile din Marea Britanie să fie transfomate în academii până în 2020. De asemenea, până la finele lui  2022 autorităţile locale ar fi trebuit să renunţe de tot la finanţarea şcolilor.
 
Astfel, documentul arată că transformarea şcolilor în academii va oferi mai multă libertate de a inova, punând copiii şi părinţii pe primul loc. 
 
Înainte de mai 2010, în Anglia erau 203 academii. Între mai 2010 şi decembrie 2015, 3.516 de şcoli s-au transformat voluntar în academii. Alte 1346 şcoli au devenit academii sponsorizate, beneficiind de expertiza unor sponsori puternici.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: