Ziua Învăţătorului, sărbătorită astăzi - elevii vor merge la şcoală, însă nu vor face cursuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii vor merge la şcoală marţi, când este sărbătorită Ziua Învăţătorului, însă nu vor face cursuri, ci vor lua parte la activităţi extracurriculare.

Ziua Învăţătorului este sărbătorită în fiecare pe 5 iunie, reprezentând, totodată, şi ziua naşterii lui Gheorghe Lazăr, considerat fondatorul învăţământului românesc.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), Ziua Învăţătorului va fi sărbătorită prin activităţi extraşcolare, organizate de fiecare unitate de învăţământ, şi nu vor avea loc cursuri normale.

"În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic, încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, părţile semnatare convin să sărbătorească pe 5 iunie – Ziua Învăţătorului şi pe 5 octombrie – Ziua Internaţională a Educaţiei, organizând împreună, în timpul programului de lucru, manifestări specifice dedicate acestor evenimente. (…) De asemenea, se stipulează că în perioada desfăşurării acestor activităţi specifice nu se vor presta activităţile prevăzute în fişa postului a fiecărui salariat din învăţământ”, susţine Ministerul Educaţiei.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite