„Salvaţi Copiii” şi Federaţia Elevilor din România avertizează că privatizarea transportului judeţean va conduce la creşterea abandonului şcolar

„Salvaţi Copiii” şi Federaţia Elevilor din România avertizează că privatizarea transportului judeţean va conduce la creşterea abandonului şcolar

Salvati Copiii si Federatia Elevilor din Romania atrag atentia asupra faptului ca, prin adoptarea Ordonantei de Urgenta nr. 51/2019 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul transportului, act normativ care a eliminat transportul judetean de persoane din sfera serviciilor publice, elevilor din Romania nu li se vor mai deconta abonamentele pentru transportul judetean, ceea ce va avea un efect negativ asupra elevilor.

Adoptarea Ordonanţei de urgenţă va conduce la cresterea abandonului scolar în rândul copiilor din mediul rural, cei mai vulnerabili din punct de vedere social-economic, arată cele două organizaţii. Guvernul României a adoptat, în 25 iunie 2019, Ordonanţa de urgenţă nr. 51 pentru modificarea si completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, act normativ prin care a fost eliminat transportul judetean de persoane din sfera serviciilor publice, fiind reglementat astfel doar ca activitate comerciala. „Această decizie a fost luata fără consultarea elevilor şi în lipsa unei minime evaluări cu privire la consecinţele asupra participării şcolare a elevilor care, pentru a ajunge la scoala, sunt nevoiti sa călătorească zilnic in judeţele lor de domiciliu ori intrajudeţean”, se arată în comunicatul emis. 
 
Organizaţia Salvaţi Copiii si Federatia Elevilor din Romania consideră că OUG 51/2019 anulează dreptul la transport judeţean gratuit, redus ori decontat reglementat de Legea 1/2011. Abrogarea obligaţiilor de serviciu prevăzute în trecut pentru transportatorii pe rute judeţene va face imposibilă acordarea în prezent a compensaţiilor de catre consiliile judetene.
 
„Pentru rezolvarea acestei probleme până la începerea anului şcolar, am pus la dispoziţia instituţiei Avocatul Poporului analiza noastră juridică cu privire la efectele OUG 51/2019 asupra dreptului elevilor la decontarea cheltuielilor de transport judeţean si i-am solicitat sa faca demersurile legale necesare pentru protectia facilitatilor legale de transport acordate elevilor si asigurarea echitabila a accesului la educatie pentru toti copiii”, arată reprezentanţii organizaţiilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: