Profesoara care-şi educa elevii cu parul, sancţionată cu o scurtă suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesoara de franceză de la o şcoală din Tulcea, filmată lovind un elev, a fost suspendată de la clasă pe parcursul anchetei disciplinare a şcolii, însă experţii atrag atenţia că genul acesta de comportament este adânc înrădăcinat în mentalitatea românilor

Profesoara de limba Franceză de la şcoala gimnazială din localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Tulcea, care a fost filmată în timp ce lovea un adolescent şi îi agresa verbal pe colegii acestuia, a fost suspendată din funcţie pe perioada desfăşurării unei anchete disciplinare. Asta susţin au reprezentanţii Inspectoratului şcolar judeţean.

Profesoara a fost filmată de elevi în timp ce şi-a ieşit din minţi fiindcă una dintre eleve nu şi-a făcut tema. A ţipat la adolescentă, apoi de nervi a lovit peste cap un alt elev şi a dat vina pe cei doi pentru ce s-a întâmplat. “Băi, nu mai pot! Te bagi în mâna mea? Bagă-te în mâna mea! Te-ai băgat în mâna mea, să fie clar! Vezi ce-ai făcut?" striga profesoara la elevul pe care l-a lovit. Mai mult, părinţii susţin că profesoara îi terorizează pe copii de patru ani şi că nu ar fi prima dată când are astfel de ieşiri. “Vacilor, astea sunt cuvintele doamnei profesoare de franceză”, spune mama unei fete. "O elevă a întrebat: de ce mă faci vacă şi ea a zis pentru că vacă eşti!" De asemenea, părinţii unei alte eleve susţin că, recent, fata lor a fost umilită de aceeaşi profesoară, pentru ca ar fi purtat o bluza prea decoltată şi mulată pe corp.

"Doamna de franceză i-a cerut să îşi dea hanoracul jos în faţa clasei, să-i vada colegii formele. E o umilire să o pui să se dezbrace de faţă cu colegii", arată mama fetei. Referitor la acest caz, reprezentanţii şcolii spun că profesoara de franceză "a tras de bluziţa fetei şi decolteul i s-a dus mai jos".

În ceea ce priveşte incidentul filmat, ieri s-a constituit o şedinţă a Consiliului de administraţie al şcolii. Reprezentanţii şcolii spun că profesoara a fost atenţionată în trecut şi că nu este prima dată când părinţii şi elevii se plâng de atitudinea acesteia la clasă, dar până acum nu s-au depus plângeri în scris. Inspectorul general adjunct Mioara Ranciu a declarat pentru "Adevărul" că "profesoarei de franceză i s-a suspendat contractul pe perioada anchetei disciplinare, din ce mi-a spus doamna directoare. Probabil vom face şi noi o anchetă la nivel de inspectorat. În astfel de cazuri, consecinţele sunt cât se poate de dure", a declarat Ranciu.

"Să-şi ia părinţii pramatiile, să le educe acasă"

Cazul a fost foarte dezbătut pe reţelele de socializare, unde filmuleţul cu profesoara care îl loveşte pe elev s-a răspândit imediat. „Elevii sunt nişte pramatii, nişte sălbatici necivilizaţi, iar profesorii au dreptate să se poarte abuziv pentru că.. nu-i aşa? Educaţia se face cu parul. Pe de altă parte nu prea ai ce să le ceri la salarii apropiate de minimul pe economie. Iar părinţii sunt complici. Complici conştienţi, mulţi dintre ei ştiu ce se întâmplă şi aprobă un astfel de comportament. De câte ori nu am auzit «sunt foarte mulţumit/ă de învăţătoare, e cam dură ea, îi mai plesneşte, dar îi struneşte bine».  Eu ştiu care este soluţia, dar nu ştiu dacă suntem pregătiţi pentru ea: o selecţie mult mai atentă a cadrelor didactice, pregătire iniţială temeinică (masterat didactic) cu o componentă practică semnificativă, mentorat la începutul carierei didactice şi mult sprijin în gestionarea situaţiilor dificile la clasă, şi da, salarii mult mai bune", atrage atenţia Apăteanu.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite