Prin "clipă astrală" înţeleg următorii patru ani de-acum înainte, adică 2015, 2016, 2017, 2018. O variantă de lucru pragmatică poate fi următoarea: în 2015 şi 2016 consfinţim consensul politic şi social privind schimbarea paradigmei Educaţiei, definim proiectele transformaţionale, planificăm riguros procesul de schimbare şi îl legiferăm fără cursur; în 2017 şi 2018 pornim proiectele în şcoli. Până în 2020-2024 consolidăm bunele practici, învăţăm din ceea ce nu vom face bine (erorile sunt inerente în orice transformare istorică de sistem public), şi extindem transformările ireversibile la scara întregului sistem. Zece ani deosebit de importanţi, care încep cu primii patru, critici.

Rostul textului de faţă este de a "gândi cu voce tare", punând în discuţia publică trei dimensiuni strategice, complementare şi interdependente, ale transformării de sistem a Educaţiei.

  1. Asumarea politică deplină. Dacă decidenţii politici trădează din nou acum aşa cum au trădat în 2008 Pactul Naţional pentru Educaţie, atunci eşecul este garantat din start. Este rostul procesului politic post-16 noiembrie de a veghea cu străşnicie la strunirea derapajelor ipocriziei şi dublului discurs de tipul ne facem că facem, şi este rostul nostru, al celor angajaţi nepolitic dar angajaţi civic, de a ne îndeplini responsabil rolul de câine de pază al acestui proces alunecos, care de atâtea ori până acum a trădat nu doar Educaţia, ci multe alte mari proiecte de ţară – altfel, nu am fi unde suntem acum
  2. Definirea corectă a cadrului strategic. Schimbarea de paradigmă în absenţa conversaţiei despre VALORILE cultivate în şcoală este imposibilă – atât conceptual, cât şi structural, fie că vorbim de curaj, integritate, patriotism, respect faţă de sine şi de cei din jur, asumare a învăţării la nivel individual etc. La fel, schimbarea de paradigmă este imposibilă tehnic, în absenţa proiectelor transformaţionale care dau viaţă valorilor, odată acestea definite şi acceptate de societate. Trei sunt proiectele menite să schimbe comportamentele din şcoală şi, pe această bază, să schimbe deprinderile şi apoi să genereze atitudini noi, respectiv noi mentalităţi: o ARHITECTURĂ CURRICULARĂ nouă; o ARHITECTURĂ DE RESURSE UMANE nouă; şi o ARHITECTURĂ INSTITUŢIONALĂ nouă. Puncte de pornire în definirea corectă a cadrului strategic, aici, aici şi aici.
  3. Coexistenţa temporară obiectivă a noului model educaţional şi a celui curent. Precedentul introducerii clasei pregătitoare în învăţământul de stat a demonstrat clar că nu toate şcolile din România au fost pregătite să înceapă la ordin în aceeaşi zi, decizia generând multe tensiuni şi tendinţe de respingere a unui demers binevenit, în esenţa sa. Cu atât mai necesară devine înţelepciunea de a da răgazul necesar tranziţiei de la vechi la nou unui întreg sistem hiper-inert prin definiţie, atunci când sistemului îi vine sorocul celei de-a treia transformări istorice, cum este cazul de faţă. Eu estimez un interval de 4-8 ani până când întreg sistemul public va fi făcut tranziţia tehnică la noua arhitectură funcţională, aferentă cadrului strategic discutat anterior.


Nu glumesc deloc atunci când afirm că Educaţia este de departe nuca tare, cea mai tare, a schimbării paradigmei României. În 25 de ani, nici un Preşedinte, nici un prim-ministru şi nici un Guvern nu au reuşit performanţa. Fie n-au vrut, fie n-au ştiut, fie n-au putut, fie nauvrutnauştiurnauputut toate la un loc. Evident, m-aş bucura ca Preşedintele învestit ieri să ofere această probă de leadership excepţională în mandatul său. Acum, Preşedintele este în “jocul cu mărgele de sticlă” şi alternativă nu are. Judecând după discursul rostit în Parlament, îndrăznesc să cred că va reuşi acolo unde toată clasa politică s-a împotmolit ruşinos şi a eşuat lamentabil. Acesta este testul meu de turnesol pentru exerciţiul de leadership al Administraţiei Prezidenţiale sezonul 2014-2019.

Scriind, mi-a venit în memorie un film despre democraţie, curaj şi asumare, The American President, în care, la un moment dat, în cadrul unei conferinţe de presă extrem de încărcate emoţional, Preşedintele Andrew Shepherd (Michael Douglas), spune:

"America isn’t easy. America is advanced citizenship. You’ve got to want it bad, ’cause it’s gonna put up a fight. It’s gonna say You want free speech? Let’s see you acknowledge a man whose words make your blood boil, who’s standing center stage advocating at the top of his lungs that what you would spend a lifetime opposing at the top of yours!..."

Puneţi Education în loc de America şi citiţi:

Education isn’t easy. Education is advanced citizenship. You’ve got to want it bad, ‘cause it’s gonna put up a fight.

Probabil că în acest punct s-au poticnit toţi Preşedinţii, toţi prim-miniştrii şi toate Guvernele României de până azi: în fond, n-au iubit cu adevărat şi n-au vrut din răsputeri, cu mult mai presus de ei înşişi, Educaţie adevărată pentru România adevărată. Şi atunci Educaţia le-a explodat mereu în faţă, cu o forţă formidabilă, pe măsura trădării şi batjocoririi ei de către clasa politică, în primul rând.

Domnule Preşedinte, ieri aţi cerut poporului român încredere şi răbdare.

Eu vă acord încrederea mea.

Răbdare nu vă acord, deoarece timpul şi timpurile nu mai au răbdare cu ţara al cărei Preşedinte sunteţi. În douăzeci şi cinci de ani trăiţi la limita infarctului, România a trecut de la răbdare la exasperare, şi iar la răbdare şi iar la exasperare, de mult prea multe ori. Clipa de graţie căreia îi sunteţi protagonist direct vă obligă imens, direct şi presant. Încredere, DA. Răbdare, NU.

În 2015, voi continua să fiu „protestatarul civic”, analizând procesul transformării Şcolii ca sistem şi salutându-l ori sancţionându-l, după caz. Ca şi în 2014. Ca şi în 2013. Ca şi în 2012.

Mai avem încă totul de făcut până la întâlnirea noastră demnă cu istoria, la 1 Decembrie 2018.

La mulţi ani!