Ecaterina Andronescu explică ce înseamnă şcolile profesionale: angajatorii vor putea finanţa şcoli sau programe educaţionale de practică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a afirmat marţi, la Târgu Mureş, că în viitorul apropiat se va centra pe transformarea tuturor şcolilor profesionale în şcoli profesionale duale.

Ecaterina Andronescu a declarat, pentru Agerpres, că se încearcă, prin viitoarea lege a educaţiei, transformarea liceelor tehnologice în licee tehnologice duale.

“Suntem într-o cu totul altă etapă, suntem în etapa în care în foarte multe locuri din ţară se dezvoltă şcolile profesionale duale. Ce înseamnă aceste şcoli profesionale duale? Acelea în care angajatorii vin şi cu o contribuţie în bani, care înseamnă o bursă, bursă care se adaugă bursei date de statul român, şi sigur o contribuţie în ceea ce priveşte orele de practică, fie prin oferta de locuri de practică, fie prin dotarea unor ateliere. Şi dau exemplul Braşovului, unde asociaţia oamenilor de afaceri a investit 2,5 milioane de euro în atelierele dotate absolut de top şi în care se pregătesc aceşti copii din şcolile profesionale duale", potrivit ProTV, care citează Agerpres.

Ministrul a precizat că şcoala profesională pregăteşte profesioniştii de nivel III, iar liceul, de nivel IV, astfel putând creşte nivelul de pregătire şi de angajare a absolvenţilor.

Ecaterina Andronescu a mai arătat că, în cadrul întâlnirii de marţi cu directorii de şcoli din judeţul Mureş, a fost abordată şi varianta unui bacalaureat diferenţiat, pentru flexibilizarea sistemului de învăţământ.

“O schiţă despre care voi vorbi şi astăzi ne pune în evidenţă o nevoie pe care vreau să o discut şi cu colegii directori, nevoia de a flexibiliza sistemul de învăţământ. Şi când spun acest lucru înţeleg, pe de-o parte, flexibilizarea curriculară, să dăm în mai mare măsură o parte din curriculum la dispoziţia autorităţilor locale, a şcolilor şi, în al doilea rând, flexibilizarea diferitelor forme de profesionalizare. Pentru că nu putem să mergem - acum învăţământul obligatoriu, potrivit legii, începe de la grupa mijlocie şi se termină la ultima clasă de liceu - nu putem să mergem pe o singură rută cu toată lumea, ci vom crea rute de profesionalizare diferenţiate în mod deosebit după clasa a VIII-a”, a precizat Ecaterina Andronescu.

Ministrul  a subliniat că şcoala profesională pregăteşte profesioniştii de nivel III, iar liceul, de nivel IV, astfel putând creşte nivelul de pregătire şi de angajare a absolvenţilor.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite