Pe vremuri, materia principală a şcolii o reprezenta studiul sau lectura. Educarea frazei era un reflex natural al inteligenţei. Gândirea sănătoasă din clasă întărea legătura de amiciţie între tinerii învăţăcei şi dascălii încărunţiţi. Orele de seminar la facultate aveau ţinută europeană: se citeau texte în limbi vechi, se traduceau clasici, se deprindea respectul pentru adevăr. 

Profesorul era, în primul rând, profesor. Vocaţia de gazetar, politician sau diplomat nu motiva absenţa de la cursuri sau improvizaţia bibliografică. Întâlnirile între maestru şi ucenic erau adesea informale şi, astfel, lipsite de emfază. Nimic costisitor ori suprarealist într-o prietenie cu un „Mai Ştiutor.”

Corespondenţa pe teme ştiinţifice cu un coordonator de teză părea accesibilă şi firească. Scrisorile de recomandare nu se pastişau, în fugă şi la grămadă. Deplasările la conferinţele internaţionale asigurau ieşirea ritmică din provincialism. Privilegiul investiţiei în tinerii de excepţie anihila orice calcul egoist al mediocrităţii. 

Şcoala nu erau un debuşeu pentru diverse întreprinderi lucrative, ci legământul fidelităţii faţă de proiectul cunoaşterii şi idealul formării lăuntrice.

Astăzi ne aflăm într-un mare impas. E greu să ne întoarcem în trecut şi e de prisos să ne lamentăm la început de an. Totuşi, cum vor recupera pruncii defavorizaţi orele pierdute într-un an de pandemie? Ce facem cu fenomenul inegalităţii sociale, al distanţei dintre elevii marilor oraşe şi elevii micilor comune, unde există şcoli chiar fără apă, căldură şi curent electric? România îşi permite, oare, să distrugă viitorul a milioane de copii? 

Sunt foarte puţine ţări care au închis toate şcolile (datele se găsesc pe site-ul UNESCO, unde vedem că România este în compania unor ţări africane, a Mongoliei sau a Kazahstanului). În statele democratice, decizia s-a luat conform principiului subsidiarităţii, de la şcoală la şcoală şi de la regiune la regiune.

Ca profesor şi părinte, ca om de dreapta şi ca om al cărţii, spun că şcolile din mediul rural neafectat de pandemie trebuie redeschise! De la caz la caz, acolo unde situaţia este gravă, decizia de închidere poate fi menţinută, dar autorităţile trebuie să se asigure că elevii pot învăţa.

Nici un elev nu trebuie abandonat. Nici un copil nu trebuie lipsit de lumina ştiinţei şi mângâierile carte.