Cum va fi educaţia după autoizolare? Acelaşi model?

Despre rezilienţă sau spirit comunitar s-a scris mult în ultima vreme. Psihologi, specialişti în managamentul riscului, sociologi sau cercetători în ştiinţele educaţiei au dezvoltat diverse analize şi recomandări privind nevoia de a creşte şi forma indivizi şi societăţi reziliente la schimbări bruşte, la calamităţi sau situaţii de conflict.

Spiritul civic ori gândirea critică, comunicarea ori solidaritatea se află pe lista scurtă a oricărui educaţionalist care vorbeşte sau scrie despre „competenţele viitorului”. La fel „a învăţa să înveţi” sau competenţele digitale.

Numai că viitorul nu mai e mâine, este astăzi. Cine şi-ar fi imaginat că generaţiile de astăzi vor fi nevoite să dea peste noapte unul dintre cele mai practice şi dure teste ale rezilienţei, ale spiritului civic, ale solidarităţii, ale capacităţii de utilizare a tehnologiei sau ale comunicării?

Acum câteva zile, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat situaţia existentă la nivel global drept pandemie de SARS- CoV-2, lucru care a alertat guvernele naţionale şi comunitatea internaţională. Odată cu măsurile impuse, mai cu seamă cele de autoizolare şi restricţionare a liberei circulaţii, obiceiurile noastre curente se schimbă destul de brusc, pentru binele nostru şi al comunităţii. Pentru binele celor vulnerabili şi al celor aflaţi în prima linie de luptă cu COVID-19.

Modele sociale şi culturale, de muncă şi de interacţiune umană se trasformă treptat, la fel lanţurile globale de producţie şi distribuţie, ori sistemele de servicii publice. Însăşi globalizarea ar putea fi pusă în discuţie, odată ce e depăşită criza şi valul naţionalist ar creşte în intensitate.  Rezilienţă. Pentru cât timp, încă nu ştim. Dar ştim că distanţarea socială, izolarea este şansa cea mai sigură, în acest moment, de a ieşi cât mai mulţi şi cât mai bine din această încercare.

Vorbeam mai devreme despre sisteme publice şi primul pe care îl am acum în minte este cel de educaţie. Crizele sunt oportunităţi- ar spune cei mai mulţi lideri. Vă propun să vedem în ce măsură este această criză o oportunitate pentru educaţia românească şi unde există şi riscurile asociate. Avansez câteva idei, cu menţiunea că tabloul nu este unul exhaustiv.

Sărăcie, clivaje şi educaţia într-o lume digitală

Acum aproape o săptămână, după câteva ezitări şi stângăcii de comunicare ale ministrului Educaţiei Monica Anisie, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a anunţat suspendarea cursurilor în învăţământul preuniversitar, ca măsură de prevenţie a răspândirii virusului.  Ce a însemnat asta? Elevii stau acasă şi învaţă la distanţă, prin diverse metode şi instrumente online alese de profesorii lor. Fie că vorbim de un simpu grup de whatsapp, de o lecţie în sistem online sau de folosirea diverselor platforme digitale de educaţie, profesorii sunt nevoiţi să se adapteze din mers noii situaţii. O provocare pentru mulţi dintre ei- există suficiente mărturii de la profesori excepţionali care recunosc că le lipseşte contactul nemijlocit cu copiii, că e mai dificil să le captezi atenţia şi să poţi înţelege unde anume trebuie să depui mai mult efort pentru a-i face să înţeleagă, fără a-i avea fizic în faţă. Despre învăţare individualizată, nu ştiu câţi profesori mai îndrăznesc să se gândească acum la asta, important e ca trebuie să dea tot ce e mai bun pentru a face faţă situaţiei. Şi trebuie să facă faţă, pentru elevii lor. Mulţi s-au mobilizat. Mulţi vor profita de această situaţie neobişnuită pentru a face şi mai puţin din ceea ce făceau până acum.

Pe de altă parte, sunt de lăudat toţi cei care s-au mobilizat, au înţeles gravitatea acestei situaţii şi nevoia de a acţiona la unison, astfel încât copiii să aibă cât mai puţin de suferit. De lăudat companiile private, antreprenorii, şcolile private care şi-au pus la dispoziţie cu gratuit diverse platforme sau instrumente online. Alţii au dat rapid o mână de ajutor agregând cele mai bune soluţii de educaţie online. Cred că am văzut o mobilizare exemplară pentru a implementa singura soluţie posibilă în acest moment. 

De altfel, e de remarcat şi iniţiativa Ministerului Educaţiei şi a ministrului Monica Anisie de a iniţia un parteneriat cu televiziunea publică pentru a transmite la TVR lecţii de limbă română, matematică, biologie, chimie sau logică, astfel încât să uşureze munca profesorilor şi, totodată, să ofere un acces cât mai larg la informaţie şi formare copiilor.

Pentru că da, accesul şi echitatea sunt marile probleme, adevăratele provocări ale acestei perioade şi aşa dificile social, medical sau economic. Copiii cu rezultate bune, cu interes crescut şi facilităţi cel puţin rezonabile pentru a participa activ la lecţiile online- un televizor, un calculator, un telefon deştept şi o conexiune bună la internet- nu vor avea foarte mari probleme în a se acomoda cu noul sistem de predare şi învăţare. Să nu uităm, ei sunt nativii digital, deci mintea lor e făcută pentru a naviga cu uşurinţă în situaţii de expunere online. E adevărat, învăţarea în sistem online nu e totuna cu cea de la clasă, dar situaţia o cere. Ce se întâmplă, însă, cu copiii din comunităţile dezavantajate? Ce se întâmplă cu copiii pentru care apa şi săpunul sunt un lux, nu mai zic de Internet, smartphone sau televizor pus la dispoziţia lor, pentru activitatea de învăţare? Ce se întâmplă cu copiii cu dizabiltăţi? Din păcate, acest model de lecţii online va adânci decalajele între cei buni şi cei care nu au posibilitatea de a învăţa, desi pot şi îşi doresc. Se vor adânci clivajele economice şi sociale deja existente, se va adânci prăpastia dintre copiii care beneficiază de educaţie de calitate, şi cei fără această şansă. Iar efectele se vor vedea în viitor, nicio surpriză. Despre rezultatele la testele PISA nu mai spun nimic, fac deja parte din realitatea cotidiană. Să nu uităm că în comunităţile sărace şi izolate nici profesorii nu sunt dintre cei mai buni, pregătiţi să se adapteze şi să facă faţă cu rezonabilitate noii situaţii în care predarea la clasă e înlocuită cu predarea şi interacţiunea cu elevii printr-o platformă virtuală, care limitează foarte mult tipurile de interacţiune şi condiţionează profesorul destul de mult. Doar o statistică amintesc aici: ultimele date Eurostat spun clar că peste 38% din copiii României sunt în risc de sărăcie şi excluziune. Aceştia sunt cei mai expuşi şi mai vulnerabili în faţa acestui nou model de educaţie.

Vom vedea, din studiile post- criză, care au fost efectele asupra acestor copii şi asupra nivelului lor de competenţe, asociat transferului către învăţarea online, în condiţiile în care România nu a făcut foarte mari eforturi pentru a facilita tranziţia spre online şi alfabetizarea digitală a profesorilor. Mi-ar plăcea să citesc şi un studiu psihologic despre impactul izolării şi gradul de însingurare al copiilor în această perioadă grea atât pentru ei şi pentru familiile lor.

Un nou calendar pentru anul şcolar 2019-2020?

După cum arată situaţia la nivel global, sau cea absolut dramatică din Italia, vom fi nevoiţi să lucrăm, să învăţăm, să socializăm mult timp online. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat ieri decretul prezidenţial prin care cursurile din şcoli şi universităţi se suspendă pentru 30 de zile. Sunt însă scenarii care spun, pe modelări matematice, că vârful crizei epidemiologice în România va fi atins în iunie- iulie.

Din punctul meu de vedere, luând în considerare toate scenariile posibile, trebuie să ne pregătim pentru schimbări semnificative în calendarul anului şcolar 2019-2020. Şi, odată cu acest calendar, toate etapele şi procesele deja cunoscute şi rutinate în sistem capătă acest atribut al incertitudinii: de la inspecţii la clasă pentru mişcarea de personal didactic în pregătirea anului şcolar 2020- 2021 (care ar fi trebuit să se desfăşoare inclusiv în această perioadă), pregătirea definitivatului şi a titularizării, simulările pentru evaluarea naţională şi bacalaureat, stagii de pregătire a profesorilor, concursuri, toate activităţile extra- şcolare. Un mandat neaşteptat de greu la Ministerul Educaţiei.

Printre cei mai afectaţi vor fi, desigur, elevii din ani terminali, adică a VIII-a şi a XII-a, despre care nu putem spune încă în ce situaţie vor fi în vară. Ministerul şi, implicit, Guvernul, se vor afla, cred, în faţa unei decizii grele, referitor la acest an şcolar. Sunt voci credibile care vorbesc inclusiv de îngheţarea anului şcolar şi de o repetenţie forţată pentru toţi elevii, dat fiind faptul că mai bine de jumătate din ultimul semestru se desfăşoară online, cel mai probabil. Opiniile unor specialişti par să ne îndrepte înspre acest scenariu. Vom vedea ce soluţie va adopta guvernul: una care se va raporta mai degrabă la examenele naţionale şi la sesiunile de admitere, ignorând că învăţarea online nu a putut suplini toate nevoile de pregătire ale elevilor şi de formare a competenţelor necesare, sau o soluţie mai curajoasă în care, spre exemplu, decalează calendarele şi, după ce se va fi terminat această perioadă dificilă- să sperăm, în vară- va încearca să recupereze prin şcoli de vară şi programe remediale pentru elevi. Asta va însemna, practic, că vacanţa de vară va fi folosită pentru cursuri şi recuperare, astfel încât, poate, anul şcolar să înceapă la timp.

Cât despre programele mari ale Ministerului Educaţiei- CRED sau ROSE- nu are sens să spun că totul e dat peste cap şi că, probabil, în dialog cu Comisia Europeană şi cu Banca Mondială vor fi găsite soluţii tehnice pentru prelungirea termenelor activităţilor. Întregul sistem este dat peste cap.

Trebuie să ne acomodăm însă cu toţii cu ideea că anul acesta şcolar e cu totul atipic. Pentru binele copiilor noştri şi al nostru, ca societate, trebuie să fim solidari şi să colaborăm.

Universităţile, din sălile tradiţionale de curs la clasele virtuale

Încă de săptămâna trecută, universităţile din România şi-au suspendat cursurile faţă în faţă şi au trecut în online. Desigur, şi aici sunt provocări, pentru că nu toţi profesorii au uşurinţa utilizării platformelor digitale sau a altor instrumente online. Trebuie să se organizeze cu studenţii lor, să îşi adapteze materialele de curs, să se adapeze unei situaţii în care comunicarea e limitată de un ecran, un microfon şi, dacă platforma permite, un loc unde se poate proiecta materia de curs. Şi în cazul profesorilor din mediul universitar, ca şi a celor din preuniversitar, se pune problema adaptabilităţii, a inovării şi a creativităţii. Deja specialiştii în ştiinţele educaţiei, sau cei pasionaţi de digitalizarea educaţiei, văd această criză ca o oportunitate semnificativă de a schimba rutine şi de a provoca, de a impulsiona profesorii să iasă din zona de confort şi să adopte modele şi pedagogii inovative digitale.  

Desigur, universităţile îşi pun şi alte întrebări: ce se va întâmpla cu sesiunea de examene în scenariul în care vârful epidemiei se întinde până în vară, cum vor fi gestionaţi studenţii din ani terminali, ce se va întâmpla cu susţinerea examenelor de licenţă şi dizertaţie sau cu admiterea de vară? Să sperăm că lucrurile vor reveni la normal într-un timp care să permit ajustări fine, dar Ministerul Educaţiei, universităţile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru situaţia în care va fi nevoie de modificarea anului universitar, a calendarului susţinerii examenelor, a admiterii de vară şi a celorlalte momente importante din viaţa unei universităţi.

Şi pentru că tot vorbim de viaţa universităţii, un lucru mai puţin văzut, dar care e fundamental pentru spiritul comunităţii, al vieţii academice, sunt mobilităţile. Adică studenţii, profesorii, staff-ul administrativ care aleg să petreacă o vreme în altă universitate pentru studiu, cercetare sau schimb de experienţă. De săptămâna trecută, agenţia Erasmus+ România a anunţat că suspendă mobilităţile Erasmus. Ieri, ANPCDEFP a chemat în ţară toţi beneficiarii Erasmus plecaţi în mobilităţi în alte state.

Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de cooperare şi mobilitate academică ale Comisiei Europene, Erasmus+, care a primit o infuzie suplimentară la bugetul pe 2020, primeşte un puternic şoc prin măsurile drastice care limitează circulaţia la nivel global. De altfel, proiectul pilot al reţelelor de universităţi europene, în plină desfăşurare în aceste zile şi în care România are 3 universităţi implicate- Universitatea din Bucureşti, SNSPA şi Universitatea Tehnică de Construcţii- are deja de suferit, iar universităţile din reţelele internaţionale constituite trebuie să facă faţă acestei provocări. Şi aici se cere rezilienţă, creativitate şi inovare.        

De adăugat că universităţile au anunţat suspendarea activităţilor, a evenimentelor, a conferinţelor ştiinţifice. Acolo unde situaţia a putut oferi varianta online, acestea nu au fost eliminate cu totul din viaţa universitară. Există viaţă şi spirit academic şi în vreme de COVID-19.

Răspunsul ştiinţei la pandemia COVID-19

Dacă există o aşteptare globală semnificativă în această perioadă de incertitudine, teamă şi, pe alocuri, panică, atunci aceasta este de la autorităţi şi, mai cu seamă, de la comunitatea ştiinţifică. Întreaga omenire se uită cu speranţă la oamenii de ştiinţă, într-o luptă aproape contra cronometru cu un duşman încă necunoscut care ne-a zdruncinat vieţi, ritualuri sociale, obişnuinţe cotidiene şi cu un impact semnificativ asupra economiei şi a gradului de bunăstare (personală ori socială).

Iniţiativele de stimulare a cercetării pentru a găsi cât mai rapid un vaccin sau un alt remediu împotriva CoV- SARS-2 sunt nenumărate. Inclusiv fonduri private investesc în cercetare, într-o mobilizare internaţională fără precedent în lumea ştiinţifică.

Comisia Europeană a lansat acum două săptămâni, pe 3 martie, un apel prin programul Horizon 2020 prin care alocă 45 mil. de euro pentru cercetare, ca răspuns la pandemie. Aşteptările sunt ca industria farma să investească în program o sumă egală, astfel încât suma să se dubleze iar echipele de cercetare să găsească tratamentul şi diagnoza potrivită, inclusiv în pregătirea unor viitoare situaţii de criză.

La noi, am văzut că Institutul Cantacuzino participă la diagnosticarea cazurilor, începând de ieri. Universităţile sunt solicitate să ajute şi ele la diagnosticare, prin propriile laboratoare de cercetare în biomedicină şi prin echipele de  cercetare pe care le au. E adevărat că, în situaţia subfinanţării crunte a cercetării din ultimii ani, a lipsei fondurilor pentru dotarea centrelor de cercetare şi pentru finanţarea proiectelor cu valoare adăugată în plan economic sau social, cercetătorii români vor fi, probabil, pompieri de serviciu care vor privi cu invidie profesională către colegii lor din alte ţări, adevăraţi eroi în cursa globală împotriva COVID-19.      

Ce se întâmplă, însă, cu proiectele de cercetare până la găsirea unui vaccin sau controlul asupra răspândirii virusului? Una dintre cele mai grele lovituri pentru cercetare este tocmai limitarea mobilităţilor. Sigur, sunt şi proiecte de cercetare care presupun mult desk-research, dar imaginaţi-vă proiecte- chiar şi naţionale- care presupun interviuri, focus- grupuri, experimente sociale cu un număr mai mare de persoane. Acest lucru va fi imposibil pentru o perioadă de timp. La fel, proiectele care necesită cercetare şi colaborări ştiinţifice ”in situ”, pe diverse şantiere sau în diverse comunităţi aflate la distanţă. Toate acestea se află acum, înclin să cred, în incertitudine şi într-un anumit blocaj. Îmi doresc ca însuşi impactul pandemiei asupra cercetării şi inovării să fie  un subiect de cercetare, pentru a-i înţelege cu adevărat dimensiunea şi complexitatea.  

Vorbeam la început despre rezilienţă, spirit civic, gândire critică şi raţiune. Chiar dacă ne confruntăm cu aceste provocări, cu toate aceste situaţii în care rutina ne este dată peste cap, lucrurile mai ieri banale şi fireşti au devenit astăzi imposibile iar neprevăzutul şi lipsa controlului ne creează anxietăţi,  este esenţial pentru noi, în mod particular, dar şi pentru societate, să rămânem lucizi şi capabili să ne adaptăm momentelor de criză. Sistemele au gradul lor de inerţie, dar trebuie să răspundă cu responsabilitate la situaţii excepţionale, care cer măsuri excepţionale. Decidenţii au calculele lor politice, dar ele nu trebuie puse deasupra interesului public, binelui şi dreptăţii sociale. Iar noi, fiecare dintre noi, trebuie să acţioneze şi să pregătească o comunitate, o societate pentru viitoarele generaţii.    

Îmi doresc să trecem cu bine această criză. Cuvântul ”pandemie” nu îmi place, îmi dă fiori, de aceea îl folosesc cu zgârcenie. Depinde în bună măsură de noi, depinde şi de cei care ne conduc.

După acest moment, educaţia ar putea arăta la fel ca acum câteva săptămâni, sau ar putea să înveţe câteva lecţii. Cum e, spre exemplu, să educi oameni pregătiţi pentru a putea întâmpina orice situaţie cu minte lucidă, respect pentru ştiinţă şi caracter puternic. Să ne pregătim profesorii în a-şi ajuta elevii să navigheze prin ape tulburi. Să modelăm sisteme publice capabile să gestioneze responsabil situaţii de criză şi să iasă întărite din aceste exerciţii.        

Material publicat pe www.edupedu.ro