Cum să-ţi motivezi copilul să înveţe o materie, dând meditaţii altor copii

Copilului tău nu îi place matematica? Sau informatica? Sau engleza? Am găsit o modalitate foarte bună de a motiva copiii să înveţe ceva: să predea acel ”ceva” altor copii, prin meditaţii (plătite sau nu). Toată lumea câştigă. Întâi să vă spun povestea noastră.

Acum 3 luni, cei doi juniori ai mei (10 + 12 ani), şi-au pus banii de cheltuială (nu rezervele strategice din burse) la comun, amândoi dorind să-şi  ia un desktop pe componente, să-l construiască ei cum vor. Asta deşi fiecare are laptopul lui, chiar cu configuraţii bune, ei şi-au pus acest obiectiv, să aibă un desktop performant.

Au calculat câţi bani au, au calculat cât costă OZN-ul de calculator pe care îl vroiau, au văzut că diferenţa este foarte mare, au început să-şi calculeze cum o reduc.

Ok. Asta a fost motivaţia. Durerea lor.

Primul pas – au început să-şi vândă din jucăriile care acumulau praful. Ei pun anunţurile pe OLX, ei negociază cu cumpărătorii, ei fac efectiv tranzacţia. Drăguţ, dar merge greu. O vânzare la 2 săptămâni.

Pasul al doilea – au venit la mine şi mi-au zis că vor să dea meditaţii copiilor în Scratch. OK. Am scris pe net anunţ, amândoi au primit solicitări de la doritori. În fiecare săptămână, au avut fiecare câte 1-2 elevi x 20 lei/oră.

Foarte frumos, copiilor le-a plăcut (şi ”domnilor profesori”, şi elevilor). Satisfacţia maximă când le dădeam banii cash, să-i numere pe urmă pe covor, să vadă cât au şi cât le mai trebuie... :)

Acum, au devenit conştienţi că cea mai importantă resursă este timpul, aşa că nu mai vor să piardă 1 oră pentru 20 de lei, au făcut upgrade la 40 lei ca să predea  programare C++ (ei deja au nişte premii la activ în ultimii ani).

Dar care sunt beneficiile acestor meditaţii copil-copil?

Ce câştigă ”Domnul profesor”:

- câştigă nişte bănuţi cu care îşi poate lua ce îşi doreşte (de exemplu o bicicletă mai bună/un calculator mai performant). 20 lei ora de Scratch, acum 40 lei ora de C++. Şi se adună în timp.

- câştigă respect de sine – acum este ”Domnul Profesor” cu majuscule!

- are satisfacţia ca îi ajută pe alţi copii să devină mai buni, să aibă o viaţă mai frumoasă.

- cel mai important, are motivaţie să înveţe mai mult în acel domeniu, astfel încât să devină expert. Disonanţă cognitivă. Vorba aia, dacă vrei să înveţi ceva, predă acel ”ceva”.

- are satisfacţia că alţi adulţi îl stimează (alţi părinţi, profesori).

- are o poziţionare mai clară faţă de alţi copii din clasa lui/cercul lui de prieteni. El este expertul în ”X”. Până la urmă îi învaţă şi pe alţii. Majoritatea copiilor, dacă îi întrebi la ce sunt buni, ei zic la jocuri.

- îşi structurează mult mai bine ideile, discursul, se concentrează mai uşor, îşi face un plan de lecţii pe care îl urmează, îi înţelege mai bine pe profesori, îşi îmbunătăţeşte stilul de predare.

- învaţă că timpul este valoros.

Ce câştigă copilul meditat de către un ”copilul-profesor”:

- în principiu, învaţă mult mai bine de la un copil, prin presiune social pozitivă, decât de la un adult. Lipsa de metodă/experienţă este suplinită de limbajul specific vârstei.

- are un prieten suplimentar, expert în domeniul lui de activitate (mă rog, ”mai expert” decât el :) )

- prin exemplu, începe să vadă beneficiile de a fi bun la materia respectivă, poate va câştiga şi el la rândul lui beneficiile de ”domn profesor”, dacă va alege să predea şi el mai departe altui copil mai departe. Pay it forward.

Fun fact: o fetiţă deşteaptă pe care cel mic a meditat-o la Scratch acum face şi ea meditaţii mai departe, la ceea ce este ea foarte bună: limba română, făcut compuneri frumoase, limbaj elevat. I-a crescut încrederea în sine, e mai curajoasă, e mai fericită. Moţul piramidei lui Maslow.

Ce câştigă părintele:

- un copil mai bun, care evoluează mai bine şi mai rapid.

Potenţiale pericole

Risc de plafonare intelectuală. Când dai de bani la primul job, e posibil să îţi zici că de ce să mai înveţi, că oricum poţi câştiga bani dând meditaţii. Aşa ca trebuie să fie o limită, iar părintele trebuie să-l ajute să evolueze constant.

Risc de sedentarism. Generaţia asta oricum stă mult la calculator, ba chiar, cu pandemia, îi este şi interzisă socializarea aerobă prea mult. Aşa că părintele trebuie să vegheze ca ”domnul profesor” să nu se aglomereze cu prea multe meditaţii. 1-2 pe săptămână maxim. Până la urmă, e copil, trebuie să iasă afară, să alerge, să se joace, să îşi facă temele, să se şi plictisească, să mănănce furnici, etc...

Cum găseşte ”domnul profesor” clienţi? Prin internet, prin viu grai.

Alte acţiuni secundare care pot să ajute în acest proces:

- să le faceţi tricouri imprimate cu I LOVE MATH, I LOVE READING, I LOVE PROGRAMMING, I LOVE ... (orice materie vreţi să-i faceţi să o iubească mai mult, chiar dacă nu sunt înnebuniţi după ea acum). Ajută foarte mult, deoarece internalizează mental ceea ce scrie pe tricou.

- să le faceţi carduri/conturi de Paypal pe numele lor.

Fiecare copil este bun la ceva. Fiecare copil are nişte zone la care ar trebui să se îmbunătăţească. Fiecare copil, oricât de îmbunătăţibil este la o anumită materie, întotdeauna va găsi un alt copil care să fie mai slab decât el. Copilul mai bun îl poate ajuta pe celălalt, devenind amândoi mai buni în acest proces.

Şi nu trebuie să fie totul pe bani. Copiii mei au făcut de antremanent şi şedinţe pro-bono, inclusiv cu 5 copii simultan (luna trecută, de exemplu, am organizat un Kidibot Scratch Hackathon online, în care am creat Alianţa Verde, Alianţa Roşie, etc şi le-am dat sarcini de echipă să programeze mici joculeţe). Aceste acţiuni am văzut că-i ajută enorm, pe ei, ca indivizi, să se dezvolte frumos. Evident, când primesc bani pentru timpul lor şi cunoştinţele lor, motivaţia este mai mare să devină mai buni în acel domeniu.

Până la urmă, ăsta este scopul nostru, ca părinţi: să-i ajutăm să evolueze, să-şi atingă potenţialul maxim.

Sper să vă ajute această experienţă personală.