Cum va arăta şcoala în scenariul hibrid. Monica Anisie face noi precizări: „Elevii de acasă urmăresc online lecţia din clasă”

Cum va arăta şcoala în scenariul hibrid. Monica Anisie face noi precizări: „Elevii de acasă urmăresc online lecţia din clasă”

Monica Anisie a făcut noi precizări cu privire la sistemul de învăţare hibrid

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a precizat marţi seară că în cazul în care o şcoală adoptă un sistem de învăţare hibrid, care îmbină învăţământul clasic cu predarea online, copiii care stau acasă vor urmări live, pe platforme, orele desfăşurate în clasă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Educaţiei a explicat că sistemul hibrid de predare nu înseamnă că profesorii vor fi nevoiţi să muncească dublu, predând atât la clasă, cât şi online. 

„Transmisia se face din şcoală. Deci, în clasă, profesorul intră, intră pe platformă, se conectează şi elevii care sunt acasă şi urmăresc live ce se întâmplă în clasă. Deci, profesorul îşi desfăşoară ora normal, cu elevii din clasă, şi urmăresc lecţia respectivă şi cei de acasă”, a precizat Monica Anisie, la Digi24.

Întrebată de situaţia materiei pierdute anul trecut, atunci când tranziţia de la învăţământul clasic la cel online s-a realizat cu dificultate în multe şcoli, Monica Anisie a explicat că Ministerul Educaţiei va dezvolta mai multe repere metodologice pentru a-i ajuta pe profesori să recupereze diferitele pierderi suferite în anul şcolar trecut. 

„Acum, ei trebuie să facă o evaluare şi asupra a cât au învăţat sau au reţinut elevii. Trebuie să facem o analiză sinceră şi colegii mei profesori să aplice ceea ce noi în aceste repere metodologice am prezentat. Am realizat chiar şi planificări sau sugestii de planificări, ca să le dăm posibilitatea de a se orienta pentru predarea materiei în anul şcolar următor”, a adăugat Monica Anisie. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările