Ce trebuie să ştie elevii despre călătoria gratuită cu transportul în comun

Ce trebuie să ştie elevii despre călătoria gratuită cu transportul în comun

FOTO Bogdan Enache

Elevii care învaţă în Capitală pot circula gratuit cu mijloacele de transport în comun ale Societăţii de Transport Bucureşti, asta după ce ieri măsura prin care aceştia beneficiază de gratuitate a intrat în vigoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atenţie, însă, copiii vor trebui să călătorească în baza unei legitimaţii ce trebuie validată la fiecare călătorie şi care nu este valabilă pentru cursele expres şi speciale. Pentru noile abonamente elevii vor trebui să prezinte carnetul de elev la punctele STB, alături de cartea de identitate, dacă au peste 14 ani, sau o copie după certificatul de naştere, dacă au până în 14 ani. Important de reţinut este că abonamentele gratuite se pot face la chioşcurile din Capitală pe care scrie: emitere carduri. În cazul celor offline, care nu sunt prevăzute cu internet, abonamentul poate fi făcut, dar el poate fi utilizat abia de a doua zi, arată Societatea de Transport Bucureşti (STB). 
 
„Elevii au deja carduri, doar se duc la chioşcurile respective, prezintă documentele, fără a mai fi nevoiţi să aibă bani asupra lor. Vizaţi sunt elevii din Bucureşti care au până în 18 ani şi cei care au împlinit vârsta, până termină clasa a XII-a”, au explicat oficiali din STB pentru „Adevărul”.
 

Obligaţi să valideze cardul

Diferenţa este că, dacă până acum, când achitau jumătate din suma aferentă unui abonament, elevii nu erau nevoiţi să valideze abonamentul, acum vor avea această obligaţie. Este o nouă reglementare stabilită de operatorul de transport. Cei care nu validează nu vor fi amendaţi, însă riscă să nu li se prelungească abonamentul. 
 
„Este esenţial să valideze cardul. Dacă cineva nu validează deloc într-o lună acel card, STB este pe pierdere pentru că Asociaţia de Dezvoltare InterComunitară nu decontează abonamentul. Tocmai de aceea, în momentul în care părinţii încarcă abonamentele la chioşcuri, sunt informaţi asupra validării. Elevii au această obligaţie”, au precizat oficialii STB. De asemenea, prin validare, în sistemul automat de taxare rămân informaţii referitoare la numărul celor care utilizează cu gratuitate anumite trasee şi câţi fără. Chiar şi numărul de maşini poate fi reglat, fiind alocate maşini suplimentare pe anumite linii unde se circulă mai mult în anumite intervale orare. 
 
„Educaţia este gratuită pentru elevi, aşa că înţelegem că elevilor trebuie să li se asigure toate condiţiile pentru a ajunge la şcoală. Asigurarea transportului gratuit este un pas înainte pentru a ajunge la o educaţie gratuită”, spune Anne-Marie Arcidiacono, preşedinte Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov. 
La rândul său, Iulian Cristache, preşedintele Asociaţiei de Părinţi din Bucureşti afirmă că este bine că s-au găsit fonduri pentru a oferi gratuitate pentru transportul comun de suprafaţă elevilor. „Este o măsură care vine în sprijinul familiilor. Cred că ar trebui extinsă în aşa fel încât să se bucure şi elevii din oraşele mai mici şi cei de la sate, unde e rată mare de abandon şcolar”, spune Cristache.
 

Gratuităţi şi pentru însoţitorii pensionarilor 

Începând de azi, pensionarii dar şi însoţitorii lor, vor avea dreptul să meargă gratuit pe liniile STB. Mai precis, începe distribuirea formularelor necesare pentru eliberarea abonamentelor de călătorie destinate pensionarilor care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun. 
 
Astfel, în prima etapă, persoanele cu domiciliul în Bucureşti, pensionate la limită de vârstă, pot solicita Centrelor de Emitere si Reîncărcare Carduri şi controlorilor legitimaţii călătorie, instrucţiuni cu privire la datele/ documentele pe care este necesar să le depună la orice unitate de vânzare (formularul completat însoţit de copia talonului de pensie şi a actului de identitate). Totodată, pensionarii care au împlinit vârsta de 63 de ani, în cazul femeilor şi 65 de ani, în cazul bărbaţilor, pot opta, tot prin completarea formularului, pentru emiterea unui card de călătorie pentru însoţitorii lor.
 
Pentru studenţi abonamentele se eliberează în aceleaşi condiţii ca şi până acum.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: