Nu-mi închipui că majoritatea acestor unităţi de învăţământ privat au acumulat resurse extraordinare din care acum pot supravieţui. Pe cele mai multe le paşte falimentul, îşi pierd profesorii şi îşi închid definitiv porţile.

Avem nevoie de învăţământ privat?

În condiţiile în care învăţământul de stat ne-a dus pe ultimul loc în Europa la testele PISA, cu 44% analfabeţi funcţionali şi 47% absolvenţi de gimnaziu care nu ştiu cele patru operaţii aritmetice, înţelegem de ce părinţii caută învăţământul privat pentru a oferi o şansă mai bună copiilor lor. Grădiniţele private domină oferta în învăţământul preşcolar, părinţii le preferă pentru că sunt receptive la interesele şi nevoile copiilor. Doar competiţia generează calitate. Noi n-am aflat încă acest adevăr fundamental. Lăsăm toate resursele în mâna statului care a dus învăţământul acolo unde este astăzi: ultimul din Europa.

Ce solicitări are învăţământul privat pentru această perioadă

În esenţă, solicitările unităţilor de învăţământ privat pot fi rezumate astfel:

„vă rugăm să ne sprijiniƫi financiar prin achitarea obligaƫiilor salariale, a chiriilor pentru spaƫiile în care ne desfăşurăm activitatea, scutirea de la plata taxelor şi impozitelor aferente acestei perioade, până la reluarea activităƫii, negocierea cu unităƫile bancare din România pentru acordarea capitalului de lucru”.

Aşa cum foarte mule IMM-uri sunt ajutate de stat, inclusiv prin IMM-Invest, şi unităţile private din educaţie au dreptul la aceste ajutoare. Dar nu sunt luate în seamă la aceste ajutoare. Reprezentanţii şcolilor particulare argumentează că, în contextul închiderii şcolilor, neadoptarea măsurilor solicitate va duce în lunile următoare la dispariţia a peste 500 de unităţi particulare de învăţământul particular preuniversitar şi la disponibilizarea a peste 10.000 de persoane. Unităţile de învăţământ privat reclamă şi faptul că finanţarea de bază urmează elevul doar pentru unităţile acreditate, nu şi pentru cele autorizate provizoriu.  Nu ştiu care sunt exact criteriile pentru acordarea acreditării, dar mulţi manageri de unităţi autorizate privizoriu reclamă birocraţia excesivă practicată de ARACIP, Agenţia Română de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. Nu este normal să se refuze acreditarea ani în şir. Dacă şcoala respectivă nu face faţă, i se poate retrage autorizarea provizorie şi iese din reţeaua şcolară privată. Dacă îndeplineşte criteriile, în se acordă acreditarea după doi ani.

O altă solicitare a unităţilor de învăţământ privat: „Scutirea de la plata contribuţiilor (CAS şi CASS) pentru o perioadă de 3 luni pentru angajaţii unităţilor de învăţământ preuniversitar particulare autorizate/acreditate”.

De aceste scutiri beneficiază mulţi actori din economia privată. De ce să nu beneficieze şi şcolile private?

O comparaţie cu sistemul medical privat. Dacă ar dispărea sistemul privat de sănătate, sistemul de stat ar intra în colaps. Pur şi simplu nu ar face faţă solicitărilor. Unităţile medicale private beneficiază de decontări de la CNAS, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Foarte mulţi cetăţeni apelează mai degrabă la sistemul medical privat, mult superior celui de stat, chiar dacă mai scump. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu învăţământul privat. Numai că aceste unităţi de învăţământ privat nu se bucură de avantajele acordate sistemului privat de sănătate.

Încă un argument. Învăţământul de stat este subfinaţat. Statul nu are bani suficienţi pentru un sistem educaţional de calitate. De ce să nu vadă, atunci, avantajul ca din ce în ce mai mulţi părinţi sa apeleze la sistemul privat de educaţie, diminuând cheltuilelile statului in domeniu? Exact ca în sănătate.

 Ce se va întâmpla cu 150.000 de elevi, aflaţi acum în învăţământul privat?

Dacă foarte multe unităţi de învăţământ privat se vor închide, elevii aflaţi acum în aceste şcoli se vor îndrepta către unităţile de stat. Bucuria sindicatelor, a ministerului şi a profesorilor din învăţământul de stat, ameninţaţi acum de reducerea orelor la 20, 25, 30/săptămână, la primar, gimnaziu, liceu, conform legii promulgate de preşedintele Iohannis. Reducere necesară, pentru a nu periclita sănătatea elevilor, care acum stau şi 7 ore/zi la şcoală. Cât adulţii!

Numai că sindicatele au calculat că această reducere ar putea duce la dispariţia normelor didactice pentru 20-25.000 de profesori. Nu cumva falimentarea învăţământului privat de către stat, în condiţiile actuale de criza profundă, ar ajuta normele profesorilor din învăţământul de stat, ameninţaţi de reducerea orelor?

Reminiscenţe comuniste există încă în multe minţi ale celor aflaţi în funcţii de conducere din educaţie. Moarte privaţilor, trăiască bugetarii, salariaţi ai statului! Că statul a dus învăţământul românesc pe ultimul loc din Europa, nu se mai pune la socoteală! O fi adevărat că „aproape tot ce atinge statul român se usucă”?