BAC 2015 sesiunea de toamnă, un examen cu candidaţi tomnatici şi tineri uşor dezinteresaţi

BAC 2015 sesiunea de toamnă, un examen cu candidaţi tomnatici şi tineri uşor dezinteresaţi

FOTO Adevărul

Puţini din cei 25.000 de absolvenţi de liceu care au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi Literatura Română, din sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat, se pot lăuda că au rezolvat toate cerinţele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bac-ul 2015 sesiunea de toamnă a reunit în băncile şcolii candidaţi de toate vârstele şi cu motivaţii diverse. Presaţi de părinţi, de condiţiile de promovare la locul de muncă sau pur şi simplu urniţi de o ambiţie personală, adolescenţi sau adulţi trecuţi de prima tinereţe s-au pus cu burta pe carte pentru a obţine diploma care le permite să-şi continue cariera. Foarte puţini dintre ei şi-au propus însă să obţină şi o notă mare la examenul de maturitate.

„Trebuie să rezolv de 4,65, plus punctul din oficiu, să-mi iasă o notă de cel puţin 5,65. La Istorie şi la Geografie am luat în vară, dar n-am reuşit la Română, de parcă la ghişeu, când eşti la muncă, te întreabă cineva de Eminescu“, se plângea o mămică de 34 de ani, în faţa centrului de examen de la Liceul Teoretic „Benjamin Franklin“, din Capitală. Nu a venit pentru copilul ei, ci pentru ea. Tocmai ce a  absolvit liceul la frecvenţă redusă şi doreşte să obţină diploma de Bacalaureat, pentru a deveni inspector de resurse umane.

Bac 2015 sesiunea de toamnă: Candidaţii s-au luptat cu nuvela

Pentru a trece examenul de Bacalaureat 2015 sesiunea de toamnă, candidaţii de la profilul umanist trebuiau să răspundă la câteva cerinţe pe baza poeziei la prima vedere „Preludiu de toamnă“ de Radu Stanca, să realizeze un text argumentativ despre utilitatea cunoaşterii biografiei unei personalităţi culturale sau ştiinţifice şi să redacteze un eseu în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-o nuvelă studiată.

„Nuvela este un subiect sub nivelul mediu, adică foarte uşor. Dar nu putem spune că a fost mai uşor la real decât la profilul umanist. Spre exemplu, personajele din «Moara cu noroc» sunt într-o permanentă relaţie şi e chiar mai greu să vorbeşti de un singur personaj decât de relaţia dintre ele“, a explicat Iulia Pop, profesoara de limba română de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava“, din Capitală.

Puţini dintre candidaţi se pot lăuda însă că au rezolvat toate subiectele. „Am scris două pagini la «Moara cu noroc». M-am gândit de trei ori înainte că în vară am încurcat operele literare“, a mărturisit voioasă o tânără, care a ieşi din sala de examen fix după trei ore.

Totuşi, la centrul de examen de la Liceul Teoretic „Benjamin Franklin“, cei mai puţin interesaţi de deznodământul acestui examen erau chiar adolescenţii. Unii dintre ei au ieşit din sală după o oră şi jumătate, ca să se reîntâlnească cu prietenii de afară. „Am făcut bine, la subiectul al III-lea am scris «Ion»“, se lăuda un puşti care a ieşit mai devreme ca să stea la o ţigară cu nişte colegi. N-a fost demoralizat nici când băieţii i-au spus că „Ion“ nu este nuvelă, ci roman: „Eh, oricum eu am venit că mi-au promis ai mei că dacă dau, îmi dau bani să merg la munte“, a lămurit el situaţia.

„Noi n-am dat în vară că ne-au lăsat profesorii corigenţi la Matematică. N-au vrut să dăm ca să nu scădem rata de promovare pe liceu, dar bine că i-au lăsat pe unii care au luat nota 1“, s-a scuzat un absolvent de la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu“, din Bucureşti. „Şi acum în toamnă, ne-a certat directoarea când a văzut că ne-am înscris“, a adăugat un fost coleg de şcoală.

Bac 2015 sesiunea de toamnă: Cei mai mulţi candidaţi, înscrişi la profilul real

Însă cei mai mulţi candidaţi de la Bac 2015 sesiunea de toamnă susţin probele scrise pentru profilul real, unde trebuiau să răspundă la câteva cerinţe pe baza poeziei la prima vedere „Dor căzut“ de Nicolae Labiş, să realizeze un text argumentativ despre importanţa implicării tinerilor în activităţi umanitare şi să redacteze un eseu în care să caracterizeze un personaj dintr-o nuvelă studiată.

„Am scris ceva şi la subiectul al III-lea, că am auzit că altfel nu te trec ăştia. La Matematică şi la Fizică am note mari, dar nu reuşesc deloc să trec la Română“, s-a văitat un tânăr de 23 de ani, care lucrează deja într-o fabrică de medicamente, dar care nu-şi poate construi o carieră fără diploma de Bacalaureat: „Lucrez de atâţia ani pe un salariu de nimic şi vin absolvenţi de facultate de 23-24 de ani şi câştigă câte 2.000-3.000 de euro“.

Bac 2015 sesiunea de toamnă: Femeie de afaceri visează să fie studentă

Însă nu toţi candidaţii au venit la examen presaţi de necesitatea unei diplome de Bacalaureat. Una dintre candidatele care a ieşit plină de optimism din sala de examen este o femeie de afaceri de 36 de ani, care a terminat de curând liceul la frecvenţă redusă şi doreşte acum să devină studentă la Facultatea de Petrol şi Gaze.

„Am făcut-o pentru mine, am o firmă şi nu-mi trebuie diplomă ca să trăiesc bine, dar mi-am dorit mereu să am şi eu o facultate“, a răspuns femeia care era aşteptată de soţul ei cu un buchet de flori.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările