Zeci de mii de locuri de muncă sunt disponibile în România. Care sunt cele mai căutate meserii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Un număr de 30.664 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit datelor furnizate de agenţii economici, transmite instituţia.

Potrivit sursei citate, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.908); agent de securitate (1.278); lucrător comercial (1.269); manipulant mărfuri (1.059); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (1.054); muncitor necalificat în industria confecţiilor (969); sudor (614); confecţioner-asamblor articole din textile (600); agent de vânzări (569); vânzător (558). 

Din cele 30.664 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 2.129 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; programator, consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală, specialist în domeniul calităţii; manager proiect informatic etc.), iar alte 6.733 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (agent de vânzări; lucrător comercial; agent de securitate; vânzător; manipulant mărfuri; analist ajutor; operator introducere, validare şi prelucrare date etc.).

De asemenea, 9.139 de locuri de muncă sunt pentru persoanele cu studii profesionale (sudor; lăcătuş mecanic; confecţioner-asamblor articole din textile; operator; confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice; şofer autocamion/maşina de mare tonaj; electrician de întreţinere şi reparaţii; fierar betonist etc.).

Restul de 12.663 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor; agent de securitate; muncitor necalificat în industria confecţiilor; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, captuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet; manipulant mărfuri etc.).

„Precizăm faptul că baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcţie de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum şi de numărul repartiţiilor emise în vederea ocupării.”, informează reprezentanţii ANOFM. 

Oferta locurilor de muncă vacante la nivel naţional poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secţiunea Locuri de Muncă Vacante.

Locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European 

Conform sursei citate, şi angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 422 locuri de muncă vacante, după cum urmează: 

- Germania - 253 locuri de muncă pentru: tăietor de carne şi lucrător în producţie, tehnician dentar;

- Olanda – 65 locuri de muncă pentru: fizioterapeut, conducător auto transport rutier de mărfuri, electrician în industria petrochimică, sudor, electrician în construcţii, lucrător în pepinieră, muncitor, culegător căpşuni; 

- Norvegia - 44 locuri de muncă: şofer autobuz, mecanic auto, schelar;

- Finlanda - 22 locuri de muncă pentru: muncitor asamblare; mecanic caroserie auto; 

- Franţa - 22 locuri de muncă pentru: tehnician controlul calităţii, tehnician de producţie în industria farmaceutică, farmacist, sudor, mecanic utilaje agricole; 

- Polonia - 15 locuri de muncă pentru: lăcuitor/vopsitor, strungar/frezor, sudor MIG/MAG sau gaz, lăcătuş, operator cnc, măcelar abator vită; 

- Elveţia - 1 loc de muncă pentru: chirurg plastician; 

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite