Virgil Popescu: Vrem să avem un coridor cu energie verde care să furnizeze electricitate întregii Europe
0România, prin resursele de gaze naturale din Marea Neagră poate deveni un HUB energetic regional, au conchis cei nouă miniștri ai energiei reuniți recent la București.

Bucureștiul a fost, pentru două zile, centrul regional al energiei și locul unde s-au trasat direcțiile de securitate energetică pentru următoarea perioadă. Într-un context geopolitic tensionat, miniștri ai Energiei și alți înalți oficiali din 9 state din regiune (România, Grecia, Bulgaria, Ucraina, Ungaria, Republica Moldova, Azerbaidjan, Turcia și Georgia), reprezentanții unora dintre cele mai mari companii energetice din România și experți s-au reunit într-o întâlnire fără precedent pentru a găsi soluțiile necesare în ceea ce privește siguranța aprovizionării atât pe termen scurt, pentru această iarnă, cât și pe termen mediu și lung.
Reuniunea a avut loc în cadrul celei de-a 5-a ediții a Romanian International Gas Conference (RIGC 2022), organizată de Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) în perioada 21-22 septembrie, la București. Evenimentul desfășurat sub tema „Bridge To The Future: From Versailles to Bucharest – Natural gas, the bridge between climate action and energy security” a fost realizat cu sprijinul Ministerului Energiei și în parteneriat cu Asociația Internațională a Producătorilor de Petrol și Gaze (IOGP).
Concluziile ministerialei regionale, bazate în unanimitate pe solidaritate, au arătat că Europa are nevoie de diversificarea surselor de energie, pentru a face față provocărilor, și, mai mult decât atât, trebuie să ne concentrăm mai mult pe potențialul propriu. Iar, în acest context, România, prin resursele de gaze naturale din Marea Neagră, joacă un rol crucial, având șansa să devină un HUB energetic și un exportator de securitate energetică regională. În plus, avem potențial să contăm pe harta energetică a Europei inclusiv prin dezvoltarea de noi tehnologii precum hidrogenul sau captarea și stocarea carbonului, au subliniat experții prezenți la dezbaterile pe această temă. Liderii celor mai mari companii producătoare de gaze naturale de la noi din țară au subliniat însă încă o dată importanța unui cadru legislativ competitiv, care să asigure continuitatea investițiilor.
Producția de gaze din perimetrul offshore Neptun Deep va începe în 2026 sau 2027
Producția de gaze din perimetrul offshore Neptun Deep va începe în 2026 sau 2027. România va consuma intern o parte din volumele care vor fi extrase din Marea Neagră și va exporta surplusul în regiune, având astfel potențialul de ”a deveni o forță importantă”, susțin reprezentanții ministerului Energiei.
Din perspectiva lui Virgil Popescu, ministru al Energiei, extracția gazelor din Marea Neagră va marca momentul în care ”România va fi independentă din punctul de vedere al aprovizionării cu gaze şi va exporta în regiune surplusul. Până atunci, ne pregătim să folosim gazele naturale drept combustibil de tranziție”.
„Concluzia cea mai importantă de astăzi a fost că toți avem dorința de cooperare, de a găsi soluții pentru a avea o aprovizionare bună pe termen scurt, în iarna aceasta, dar și pe termen mediu-lung. Sunt multe proiecte privind interconectarea, de exemplu cu Rep. Moldova și Ucraina. Vrem să existe o cooperare cu Azerbaidjan, Georgia și România. Vrem să legăm Marea Caspică cu Marea Neagră, vrem să avem un coridor cu energie verde care să furnizeze electricitate întregii Europe. România are partea ei de contribuție. (…) Producția de gaze în perimetrul Neptun Deep ar trebui să demareze la finalul anului 2026-începutul anului 2027, moment în care România va fi independentă din punctul de vedere al aprovizionării cu gaze şi va exporta în regiune surplusul. Până atunci, ne pregătim să folosim gazele naturale drept combustibil de tranziție”.
La rândul său, George Sergiu Niculescu, secretar de stat în ministerul Energiei, a opinat că ”Marea Neagră are un potențial mare”, iar dacă va folosi acest avantaj, România va deveni ”o forță” în regiune.
„Și avem această ocazie să devenim o forță importantă în regiune, de a putea fi furnizor și pentru statele vecine, dacă facem pașii corecți”, a spus Niculescu.
El a adăugat că ”România are o situație privilegiată”, întrucât consumul de gaze este ”aproape acoperit din producția națională și ne bazăm pe o cantitate mică de importuri”.
OMV Petrom: Proiectul Neptun Deep este esențial pentru țară
Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Proiectul Neptun Deep schimbă regulile jocului pentru compania noastră şi pentru întreaga ţară, prin securitatea energetică pe care o conferă şi pentru faptul că transformă ţara în hub regional. Proiectul este esenţial pentru ţară, întrucât producţia onshore de gaze este în declin şi este important să vedem surse noi. Trebuie să depășim aceste provocări și să aducem cât mai multe beneficii țării, pentru că acesta este scopul resurselor, să servească țara. Trebuie să existe cadrul de reglementare potrivit. Când nu există, apetitul pentru investiții se reduce”.
Răzvan Popescu, CEO Romgaz: „Dezvoltarea gazelor în Marea Neagră este un obiectiv pe care trebuie să se concentreze întregul stat, dat fiind potențialul strategic al acesteia”.
Mark Beacom, CEO, Black Sea Oil & Gas (BSOG): „Potențialul în Marea Neagră este imens. Am văzut studiile geologice, sunt vești extraordinare să vezi acest potențial și descoperirile ulterioare sunt mult mai promițătoare”.
Franck Neel, Președintele FPPG: „Fundamentele energetice se schimbă chiar în fața ochilor noștri; toate resursele energetice sunt expuse la numeroase volatilități. Pandemia, războiul din Ucraina și seceta severă au creat furtuna perfectă cu care ne vom confrunta în următoarele luni. Criza actuală ne arată că avem nevoie de investiții pentru a aborda cea mai mare vulnerabilitate a sistemului energetic: creșterea producției locale de energie cu resurse locale, diversificarea surselor de aprovizionare la import și avansarea în tranziția energetică”.