Vânzările Praktiker România au crescut cu peste 3% anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Praktiker România a înregistrat anul trecut o creştere a vânzărilor de peste 3% faţă de anul 2015, în ciuda faptului că a avut loc o scădere de 4,8 procente a pieţei construcţiilor, în aceeaşi perioadă.

Afacerile companiei Praktiker România s-au ridicat anul trecut la 137 milioane de euro, la un nivel similar anului 2015.

 „Pentru Praktiker România, 2016 a fost un an favorabil, al consolidării financiare, atât datorită creşterii vânzărilor, cât şi menţinerii rezultatelor operaţionale la un nivel similar cu cel din 2015, în ciuda majorării nivelului chiriilor. În plus, tot în 2016 am luat şi decizia de a le creşte salariile şi beneficiile angajaţilor noştri. Nu doar pentru a ne alinia trendului pieţei, ci şi pentru a-i menţine aproape de companie, pentru că reprezintă pentru noi o resursă valoroasă. Ne-am menţinut creşterea şi trendul ascendent de la preluarea din 2014 şi ne dorim ca evoluţia să continue şi anul acesta, cu atât mai mult cu cât există premise ale revenirii pe profit”, a spus Omer Susli, proprietar Praktiker România.

Modernizarea magazinelor, parte din strategia de creştere

Potrivit reprezentanţilor companiei, o contribuţie semnificativă în evoluţia business-ului pentru anul 2017 o va avea strategia de remodelare a magazinelor, pentru care Praktiker va investi aproximativ 600.000 de euro pentru fiecare unitate. Astfel, până la finalul acestui an, reprezentanţii companiei îşi doresc să ajungă la un număr de 20 de magazine Praktiker modernizate şi redeschise, din cele 27 existente la nivel naţional.

În prezent, Praktiker are 1.700 de angajaţi în cele 23 de oraşe unde există unităţi de vânzare şi o ofertă de 400 de locuri de muncă disponibile.

În plus, un alt factor important de creştere este şi magazinul online, care se apropie de nivelul vânzărilor unui magazin Praktiker offline, iar vânzările continuă să crească.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite