Violeta Alexandru: Şomajul tehnic va fi introdus şi la companiile şi regiile de stat

Violeta Alexandru: Şomajul tehnic va fi introdus şi la companiile şi regiile de stat

Inquam Photos / Octav Ganea

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a făcut miercuri noapea câteva precizări privind şomajul tehnic, subliniind că măsura va fi introdusă şi la companiile şi regiile de stat, nu numai în instituţii publice.

„Trecem printr-o perioadă în care multe lucruri s-au schimbat. Într-o bună parte a sistemului public s-a redus activitatea.
 
De la mediul privat, din datele pe care le văd zilnic despre contractele suspendate sau încetate, am cel mai clar semnal. Se vede tendinţa de a se rămâne acasă.
 
Este şi o perioadă în care autorităţile competente insistă, spre binele nostru, să se ia în continuare toate măsurile de prevenţie.
 
În faţa acestei realităţi, am pregătit un proiect de act normativ pentru a legifera o stare de fapt din sistemul public.
 
Acum este momentul organizării unui sistem de lucru în instituţii, autorităţi, companii publice, regii cu capital de stat care să le asigure funcţionalitatea pe durata stării de urgenţă dar care să ţină cont şi de dorinţa evidentă a multor angajaţi de a rămâne la domiciliu şi, binenţeles, de necesitatea asigurării unui raport just între muncă şi plată. “Şomaj tehnic” în instituţiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajaţilor de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotaţie, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75% din salariul de bază.
 
Este o propunere asumată. După consultări, inclusiv cu autorităţi locale şi după evaluări. Da, după toate acestea şi după ce am citit toate mesajele primite, este o propunere asumată.
 
Pentru corectitudine”, a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.
 
Premierul Ludovic Orban a vorbit miercuri seara, la B1 TV, despre Ordonaţa de Urgenţă care-i vizează pe bugetari şi spune că s-ar putea lua o măsură similară şomajului tehnic din privat, iar unii bugetari ar putea lucra 15 zile, iar apoi ”să stea acasă pe bani mai puţini”.
 
Premierul spune că nu vor fi vizaţi de această măsură bugetarii din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Sănătate şi asitenţă socială.
 
Citeşte şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: