Valoarea tichetelor de masă, majorată de la 1 martie

Valoarea tichetelor de masă, majorată de la 1 martie

Foto arhiva Adevărul

Proiectul de lege care prevede majorarea  tichetelor de masă a fost adoptat marţi de Camera Deputaţilor cu 267 de voturi „pentru”, astfel încât majorarea va fi operată de la data de 1 martie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, valoarea bonurilor de masă creşte de la 15,18 lei la 20 de lei. 
 
Proiectul de lege modifică în acest sens art. 14 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare. "Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 20 de lei", prevede proiectul.
 
Prevederile legii intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care actul normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Proiectul a fost iniţiat de deputatul PSD Valeriu Steriu şi toţi reprezentanţii grupurilor parlamentare s-au exprimat în favoarea acestuia.
 
Camera Deputaţilor este for decizional.
 
În vara anului trecut, Guvernul Dăncilă propusese îngheţarea valorii tichetelor de masă până în primăvara acestui an.
 
„Pentru semestrul II al anului 2019, începând cu luna octombrie, valoarea nominală a unui tichet de masă, nu poate depăşi cuantumul de 15,18 lei. Valoarea nominală se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2020 respectiv, februarie 2020 şi martie 2020”, arată propunerea Ministerului Muncii.
 
Valoarea unui tichet de masă a fost majorată, ultima dată, în luna mai 2018, de la 15,09 lei la 15,18 lei.
 
Ministerul Muncii a mai îngheţat o dată tichetele de masă la această valoare, în noiembrie 2018.
 
Valoarea nominală maximă a tichetelor de masă se indexează, semestrial, cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: