Un om de afaceri cu aptitudini în „înţelegere a lumii”, propus de USR vicepreşedinte ANAF
0Biroul Naţional al USR l-a propus în funcţia de vicepreşedinte ANAF pe Emil Sămărtinean, un consultant pentru IMM-uri în vârstă de 37 de ani, ale cărui business-uri cumulează o cifră de afaceri de 50.000 de euro, scrie economedia.ro, citată de G4Media.
Sămărtinean nu are experienţă la stat, a urmat un doctorat fără să-şi susţină teza, iar la „skills” dobândite educaţional bifează „analiza faptelor şi înţelegerea lumii”, scrie Economedia.
Informaţia privind propunerea lui Emil Sămărtinean ca vicepreşedinte ANAF a fost confirmată pentru Economedia de Cristina Prună, vicepreşedinte USR şi membru al Biroului Naţional al USR.
Contactat de Economedia, şi Emil Sămărtinean a confirmat propunerea sa ca vicepreşedinte ANAF.
„Propunerea ca eu să fiu vicepreşedinte ANAF a venit din partea Biroului Naţional al USR care a făcut numirea în urma analizei candidaturii mele interne, unde am răspuns apelului iniţiat de partid pentru ocuparea funcţiilor de demnitate publică, lansat după ce USR a câştigat alegerile şi a format guvernul. În urma procesului de selecţie internă am fost desemnat cel mai bun candidat pentru această funcţie. Interviurile specializate pentru desemnare au fost individuale, fiecare candidat în parte susţinând un interviu cu colegii din conducerea centrală a partidului”, a declarat Sămărtinean, pentru Economedia.
Întrebat ce îl califică pentru funcţia de vicepreşedinte al ANAF, Sămărtinean a spus: „În primul rând, sunt un consultant de business, absolvent ASE – Facultatea de Management, specializarea – Administrarea Afacerilor.
De asemenea sunt licenţiat în ştiinţe politice şi am finalizat cursurile unui doctorat în economie şi afaceri internaţionale tot în cadrul ASE, dar fără să susţin teza de doctorat, adică sunt doctorand. Din punct de vedere experienţă profesională, competenţele pe care le am sunt manageriale, operaţionale şi pot să exercit cu responsabilitate şi eficienţă funcţia de vicepreşedinte ANAF.
În prezent sunt director general în cadrul Greenwald & Co, care este un brand de consultanţă pentru IMM-uri cu proiecte de consultanţă de investiţii atât cu capital privat, cât şi prin fonduri europene sau guvernamentale, dar experienţa mea profesională este mai largă de atât, lucrând succesiv pentru încă două mari corporaţii multinaţionale, una din industria telecomunicaţiilor (Orange) şi una din domeniul financiar bancar (Banca Transilvania).
Precizez că anterior acestei propuneri nu am mai lucrat în cadrul vreunei instituţii publice din România, însă personal m-am pregătit pentru a prelua tipul acesta de responsabilităţi guvernamentale, atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere profesional”.
Întrebat ce dimensiune au firmele pe care le conduce, Sămărtinean a declarat că cifra de afaceri a celor două firme se ridică la un total de 50.000 de euro.
CV Emil Sămărtinean
Potrivit CV-ului obţinut de Economedia, Emil Sămărtinean a intrat direct în piaţa muncii, în 2006, ca funcţionar bancar la Banca Transilvania.
În 2008 a început să lucreze ca ospătar şi organizare evenimente la Athenee Palace Hilton (până în 2011).
A absolvit facultatea la 25 de ani, după ce a obţinut diploma de licenţă în ştiinţe politice la Facultatea de Ştiinţe Politice din Cluj-Napoca în 2009. Ulterior, a urmat un masterat în Administrarea Afacerilor la Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti (2011). În plus, el a finalizat studiile doctorale din cadrul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale ASE, fără susţinerea publică a tezei.
În perioada 2011-2016 a fost întâi agent vânzări, apoi customer support manager la Orange.
În perioada 2011-2013 a fost asistent universitar – doctorand la Academia de Studii Economice Bucureşti, în cadrul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale, predând materii precum organizaţii internaţionale, economie europeană, finanţe corporative.
În prezent, Sămărtinean este director general al firmei de consultanţă Greenwald Consulting SRL, după ce anterior a fost administrator al acestei firme şi al companiei Smart Hightech Powerhouse SRL.