UE va finanţa construcţia Spitalului Regional Craiova

UE va finanţa construcţia Spitalului Regional Craiova

Spitalul Regional Craiova este cel de-al treilea spital regional pentru care Comisia Europeană a aprobat finanţarea, după spitalele regionale de la Iaşi şi Cluj, informează Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Valoarea totală a proiectului major „Construirea şi echiparea spitalului regional de urgenţă în regiunea Sud-Vest”, selectat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 (Axa Prioritară 14 „Crearea infrastructurii spitalelor regionale de urgenţă”), este de 156.662.069 de euro.

Spitalul regional de urgenţă Craiova va fi construit în Craiova – Gherceşti, iar durata de implementare a proiectului este de 104 luni. Spitalul va cuprinde un complex de construcţii cu 7 niveluri, pe o suprafaţă totală construită de aproximativ 165.296 metri pătraţi. Spitalul va fi dotat cu heliport şi cu 1.195 locuri de parcare, explică Guvernul.

Spitalul regional de urgenţă Craiova va avea un număr total de 807 paturi, 19 săli de operaţie şi va fi construit în jurul unui concept organizaţional de specialităţi medicale grupate în 7 centre, printre care şi un centru de tratament pentru cancer destinat pacienţilor din regiunea sud-vest, cu toate dotările necesare, dar şi un centru combinat pentru mamă şi copil, cu 100 de paturi pentru adulţi şi copii, într-o clădire cu intrare separată, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Construirea celor 3 spitale regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova, cu o valoare totală de 1,64 miliarde euro, reprezintă una dintre măsurile incluse în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, elaborat de Guvernul României.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările