Turismul de litoral şi Deltă, ameninţat de faliment. Ce solicită operatorii turistici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turismul din Delta Dunării, ameninţat de faliment
Turismul din Delta Dunării, ameninţat de faliment

Operatorii turistici din Delta Dunării şi de pe litoralul Mării Negre lansează un apel pentru salvarea economică a turismului dobrogean, spunând că există riscul ca 100% din firme să dea faliment.

„Ţinând cont de situaţia dezastruoasă în care sunt în prezent operatorii turistici din Delta Dunării şi de pe litoralul Mării Negre, veniţi după cinci-şapte luni de venituri zero, perioadă în care tot profitul încasat în 2019 l-au investit pentru creşterea gradului de satisfacţie a turiştilor şi pentru cheltuieli cu personalul, Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, căreia i s-a alăturat industria ospitalităţii din judeţul Constanţa, depune eforturi pentru a conştientiza Guvernul României asupra situaţiei dramatice în care se află aceste întreprinderi sociale şi angajaţii lor”, arată un comunicat al Organizaţiei Patronale Mamaia Constanţa.

Aceştia susţin că înţeleg situaţia excepţională prin care trece ţara, asigură toate măsurile de izolare impuse de către Guvern şi toate măsurile întreprinse de acesta pentru a reduce criza cauzată de pandemia de COVID-19. Cu toate acestea, Organizaţia afirmă că nu putem amâna soluţionarea urgentă a consecinţelor economice şi a lipsei de măsuri care trebuiesc implementate imediat de către Guvern pentru a diminua pierderile companiilor de turism, ba mai mult, pentru a salva companiile de turism şi angajaţii acestora de la faliment. Rezultatele vor fi dezastruoase pentru întreaga economie locală şi regională, potrivit organizaţiei.

„Pentru a salva aceste companii şi pentru a salva turismul din Dobrogea - Delta Dunării şi de pe litoral, am înaintat Guvernului, în repetate rânduri, câteva măsuri urgente, aplicabile imediat, care nu impun un efort bugetar semnificativ din partea acestuia. Este nevoie de conştientizarea şi aplecarea asupra problemelor cu care se confruntă în acest moment turismul din Delta Dunării şi de pe litoral, înţelegerea specificului sezonier al acestora şi al efectelor negative care vor rezulta din această inacţiune”, arată comunicatul.

Din momentul declanşării epidemiei, firmele de turism din judeţele Tulcea şi Constanţa, multe dintre acestea cu datorii către furnizori, au rămas fără venituri. Lunile martie-mai sunt perioada când aceste companii încasau avansuri pentru sezonul anului 2020, lichidităţi prin care îşi asigurau cheltuielile pentru perioada curentă, plăteau furnizorii şi finalizau investiţiile.

Organizaţia subliniază că industria ospitalităţii de litoral (turism şi servicii conexe) este cea mai afectată de o puternică sezonalitate (vorbim de numai 3 luni de sezon, cel mult) şi de 9 luni de extrasezon! Astfel, ce se va întâmpla în situaţia în care aceştia nu operează în acest sezon şi trebuie să returneze toţi banii, sau o parte din bani clienţilor?

„Cu toate că Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, a trimis Guvernului României două scrisori prin care a semnalat situaţia gravă în care se află turismul din Delta Dunării, cu propuneri concrete de sprijin şi redresare, constatăm că demersurile noastre nu au fost luate în considerare sau se acţionează mult prea încet şi ineficient. În condiţiile în care activitatea turistică în toată Dobrogea este grav afectată, existând pericolul real de faliment al operatorilor economici în proporţie de aproape 100%, ne vedem obligaţi să REVENIM cu o nouă interpelare la nivel guvernamental şi parlamentar. Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, i s-a alăturat şi industria ospitalităţii din judeţul Constanţa şi împreună facem încă un apel la Guvernul României de a introduce urgent, printre priorităţi şi realizarea unui plan de redresare economică a turismului din Dobrogea. Există viaţă şi după COVID-19!” a declarat Cătălin Ţibuleac, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării.

Printre principalele măsuri pe care le solicită organizaţia, care ar soluţiona situaţia curentă, sunt:

1. Toate firmele din turism şi activităţile conexe acestora din Delta Dunării şi de pe litoral să fie declarate automat ca fiind în stare de urgenţă, fără necesitatea eliberării unui certificat.

2. Suspendarea plăţilor pentru utilităţi (gaz, energie, telefon, internet, etc.) până la data de 31 martie 2021 sau până la data în care această situaţie se va stabiliza, iar companiile vor începe să obţină venituri. Reeşalonarea acestor datorii după data de 31 martie 2021, pe o perioada cuprinsă între 3 şi 5 ani.

3. Suspendarea plăţilor tuturor datoriilor către bugetul de stat şi bugetele locale, atât pentru firme, cât si pentru angajaţii din domeniu, până la data de 31 martie 2021.

4. Suspendarea Ordonanţei Nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, astfel încât să existe posibilitatea de a returna clienţilor contravaloarea pachetelor turistice prin vouchere pe care să le folosească în următorii doi ani, în caz contrar operatorii economici vor intra în insolvenţă.

5. Acordarea urgentă de către băncile de stat (CEC şi EximBank) sau băncile private, a creditelor garantate de stat sută la sută şi în limita a 300% din cifra de afaceri/rulaj încasări (în cazul agenţiilor de turism) pe anul 2019, pentru capital de lucru, cheltuieli necesare întreţinerii, plata salariilor şi furnizorilor, credite de investiţii cu dobândă 0% si perioadă de graţie de minim un an. Această masură ar putea salva societăţile, le-ar putea permite să facă investiţii, atât în modernizare, retehnologizare, extinderea capacităţilor, cât şi investiţii în alte domenii pentru a le asigura venituri până când turismul va putea fi relansat. Această masură le-ar permite să se salveze de la faliment, să-şi păstreze angajaţii şi să atragă o parte din forţa de muncă disponibilizată in aceasta perioadă.

6. Acordarea unei indemnizaţii sub formă de ajutor de stat pentru toate firmele din turism şi domeniile conexe, inclusiv PFA-uri, de sută la sută din profitul declarat la sfârşitul anului 2019.

7. Acordarea de indemnizaţii sub formă de ajutor de stat, la nivelul salariului minim pe economie, tuturor angajaţilor acestor fime, inclusiv PFA-uri.

8. Eliberarea de urgenţă şi prin procedură simplificată, în maxim 5 zile, a oricăror autorizaţii şi avize, necesare pentru investiţii noi, prin declaraţie pe poprie răspundere, de către un birou unic înfiinţat de urgenţă pe lângă primării. Această masură, alături de creditarea cu prioritate a acestor societăţi, va permite ieşirea din situaţia de criză, le va crea perspective de viitor, va ajuta la păstrarea locurilor de munca, va ajuta economia locală să se dezvolte după perioada de pandemie de Corona Virus.

Începând de săptămâna aceasta, organizaţia va trimite în fiecare zi Guvernului, spre implementare, aceste set de măsuri, iar începând de săptămâna viitoare, fiecare societate afectată, care este de acord cu măsurile propuse, va trimite, la rândul său, solicitări pe email către Guvern, până când acesta se va apleca şi asupra problemelor, va înţelege situaţia în care se află, diferită de situaţia colegilor din restul zonelor turistice şi va acţiona în consecinţă.

Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării i s-au alăturat: Asociaţia Patronatului Turismului din Delta Dunării prin Preşedinte Daniel Iluşcă; Federaţia Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării prin Preşedinte Dan Verbina; Asociaţia de Pescari Goloviţa Jurilovca prin Preşedinte Cătălin Balaban; Asociaţia Club Bărci Motoare Delta Dunării prin Preşedinte Marian Filimon; Dragoş Simion - reprezentantul transportatorilor; Organizaţia Patronală Mamaia - Constanţa prin Preşedinte Nicolae Bucovală; Organizaţia Patronală Eforie prin Preşedinte Georgeta Cozma; Patronatul Ion Movila Eforie - Techirghiol prin Preşedinte Iuliana Tasie; Organizaţia Patronală Mangalia prin Preşedinte Linica Stan; Organizaţia de Management al Destinaţiei Turistice Mangalia şi staţiuni prin Preşedinte Dumitru Filip.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite