Trenul Gara de Nord-Otopeni, peste 1000 de pasageri pe zi, în ultima săptămână. De ce este convenabilă această modalitate de a ajunge la aeroport

Trenul Gara de Nord-Otopeni, peste 1000 de pasageri pe zi, în ultima săptămână. De ce este convenabilă această modalitate de a ajunge la aeroport

Foto: Facebook Cătălin Drulă

Ministrul Transpotturilor, Cătălin Drulă, a anunţat, luni, că, în medie, în ultima săptămână au fost peste 1.000 de pasageri pe zi la trenul Gara de Nord-Otopeni, iar cifrele sunt în continuă creştere.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cifra zilei care ne bucură: peste 1000 pasageri pe zi, în medie, la trenul Gara de Nord-Otopeni, în ultima săptamână. E o creştere semnificativă şi vine în contextul unei reveniri a traficului de pasageri pe Aeroportul Henri Coandă - 17000 pasageri/zi, media ultimei săptămâni. Suntem încă departe de perioada ante-pandemie (38% faţă
de perioada similară a anului 2019)”,a transmis ministrul pe pagina sa de Facebook.
 
Acesta anunţă că cifrele sunt în continuă creştere, „pe măsură ce revenim la normalitate”, iar oamenii află că pot ajunge cu trenul la aeroport.
 
Drulă afirmă că această modalitate de a ajunge la aeroport este convenabilă, deoarece staţia de tren este chiar la ieşirea din terminalul Sosiri Internaţionale, ieftină – fiind 4 lei/călătorie, rapidă – pentru că durează 20-25 de minute, dar şi comodă, deoarece are trenuri curate şi legături multiple de la Gara de Nord.
 
Circulaţia trenurilor pe linia de cale ferată între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional ''Henri Coandă'' Bucureşti a început la 13 decembrie 2020.
 
Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA din 9 decembrie 2020, legătura directă între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti este asigurată pe relaţia Bucureşti Nord - Mogoşoaia - Aeroportul Internaţional ''Henri Coandă'' Bucureşti (şi retur) de 72 de trenuri (36 de perechi), care aparţin SNTFC CFR Călători, Regio Călători şi Transferoviar Călători.
 
Conform Ministerului Transporturilor, în perioada 10-29 iunie 2021, a fost acordată gratuitate la transportul cu metroul, precum şi pe linia de cale ferată Bucureşti-Otopeni, pentru deţinătorii de bilete la meciurile campionatului UEFA EURO 2020, valabile în ziua meciului până la ora 23:59 şi în ziua următoare, precum şi pentru personalul acreditat UEFA – voluntari şi mass-media, pentru toată perioada desfăşurării turneului UEFA EURO 2020, la Bucureşti.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările