Transportatorii solicită alocarea a 5 miliarde de euro prin PNRR pentru digitalizare şi decarbonizare

Transportatorii solicită alocarea a 5 miliarde de euro prin PNRR pentru digitalizare şi decarbonizare

Foto Arhivă Adevărul

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului alocarea a 5 miliarde de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru digitalizarea şi decarbonizarea transporturilor rutiere din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat, organizaţia cere Guvernului valorificarea pragmatică şi concretă a sprijinului financiar acordat de UE prin Pachetul de redresare - NextGenerationEU, respectiv alocarea a 5 miliarde de euro pentru sectorul transporturilor rutiere prin planul naţional de redresare şi rezilienţă, în următorii 3, ani, pentru digitalizare şi reînnoirea a jumătate din flota României de vehicule comerciale licenţiate de transport rutier de marfă (peste 2,5 tone) şi persoane (peste 1+9 locuri) pe bază de gaz natural comprimat/lichefiat(CNG/LNG) şi pentru dezvoltarea a 100 de staţii de alimentare CNG/LNG în România.
 
”Considerăm că este o oportunitate istorică pentru sectorul transporturilor rutiere din România să primească sprijin din partea mecanismului UE pe baza planului naţional de redresare şi rezilienţă pregătit de Guvernul României, stabilind priorităţile naţionale de reformă şi investiţii până în 2026.”, transmit transportatorii.
 
Conform acestora, noul mecanism oferă României  posibilitatea fără precedent de a sprijini redresarea firmelor româneşti de transport rutier în urma crizei provocate de pandemie şi de a realiza tranziţia verde în domeniul transporturilor rutiere prin sprijinirea transportatorilor rutieri români să achiziţioneze vehicule cu combustibili alternativi, pe modelul programelor de sprijin acordate de alte State Membre.
 
Potrivit UNTRR, în ultimii ani, transportul rutier a fost cel mai mare contribuitor la exportul de servicii al României, cu un total de 5,68 miliarde euro în 2020 (pondere de 24,23%), în scădere cu 9,3% faţă de 2019, din care 5,53 miliarde euro (-9,34%) reprezintă transport rutier de mărfuri, restul fiind generat de transportul rutier de pasageri - 31 milioane euro (-39,2%) şi alte tipuri de transport rutier - 121 milioane euro (+6,1%), potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
 
Sursa citată menţionează că, sectorul transportului rutier este un angajator major, însă evoluţiile negative recente la nivel european, determinate de adoptarea Pachetului Mobilitate 1 şi de criza Covid-19, afectează semnificativ transporturile rutiere româneşti, ameninţând competitivitatea şi chiar supravieţuirea multor firme care operează în acest sector economic important.
 
UNTRR consideră că, transportatorii rutieri români trebuie să-şi echipeze flotele cu soluţii digitale. În următorii 5 ani, toate vehiculele comerciale de peste 2,5 tone utilizate în transportul internaţional trebuie să fie echipate cu un tahograf inteligent. 
 
Conform comunicatuli remis, marţi, transportatorii români doresc să investească în vehicule ecologice, iar la acest moment, CNG/LNG sunt singura soluţie fezabilă importantă pentru companiile româneşti care operează transporturi rutiere internaţionale în UE, având în vedere faptul că pe distanţe lungi, vehiculele electrice nu sunt viabile din punct de vedere economic.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările