Terasele, ameninţate cu închiderea, deşi n-au apucat să deschidă

Terasele, ameninţate cu închiderea, deşi n-au apucat să deschidă

La doar câteva ore de la publicarea ordinului privind deschiderea teraselor în Monitorul Oficial, autorităţile au anunţat că vor demara imediat controalele, iar spaţiile în aer liber care nu respectă întocmai regulile (considerate aberante de majoritatea administratorilor) vor fi închise.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În ce priveşte terasele sau spaţiile deschise din exterior ale unităţilor de alimentaţie publică, inspectorii vor derula, în perioada următoare, controale pentru verificarea şi consilierea, acolo unde este cazul, a operatorilor din domeniu.  Dezideratul este acela de a garanta cetăţenilor care doresc să consume produse alimentare la terase, că pot veni în locuri sigure şi că nu se expun vreunui pericol privind sănătatea, inclusiv din prisma siguranţei alimentelor. 
 
Acolo unde, ca urmare a controalelor oficiale se constata nereguli grave care periclitează sănătatea cetăţenilor, neglijenţă sau chiar dispreţ faţă de prevederile legale, se vor aplica sancţiuni, care pot merge până la suspendarea activităţii unităţii respective”, a informat sâmbătă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Noile reguli privind funcţionarea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial, printre noutăţi numărându-se distanţa care trebuie respectată de consumatorii care stau la aceeaşi masă.

Normele care trebuie respectate la redeschiderea teraselor, începând de luni 1 iunie, au fost publicate în Monitorul Oficial într-un ordin emis de miniştrii Sănătăţii, Economiei, şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, acestea stabilind că nu se va permite accesul clienţilor cu simptome respiratorii. 
 
Astfel, la o masă vor putea sta maxim patru persoane, dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii, şi nu se vor transfera meniuri, solniţe sau alte obiecte de la o masă la alta, urmând să fie dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă. Personalul de servire trebuie să poarte măşti şi mănuşi.
 
În document se arată că trebuie reorganizate circuitele de producţie şi livrare, unde este cazul, trebuie monitorizată starea de sănătate a angajaţilor, dar şi existenţa unui registru de rezervări ale clienţilor, pentru ca în cazul apariţiei unei îmbolnăviri să poată fi făcută ancheta epidemiologică.
 
De asemenea, trebuie luate măsuri de respectare a distanţei între angajaţi sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie luate măsuri suplimentare de protecţie (reducerea numărului de angajaţi şi lucrul în ture, folosirea de echipament de protecţie). Totodată, curăţenia şi dezinfectarea cu produse biocide a spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor trebuie făcute mai frecvent.
 
În ceea ce îi priveşte pe clienţi, nu li se va permite accesul celor cu simptome de infecţie respiratorie, iar la intrarea pe terasă şi la grupurile sanitare trebuie să fie puse dispozitive cu substanţe dezinfectante pentru mâini.
 
De asemenea, se interzice transferul de la o masă la alta al meniurilor, solniţelor, olivierelor şi altor obiecte, care trebuie dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă.
 
Este interzis şi consumul de alimente în picioare, pentru a se minimiza circulaţia clienţilor pe terasă. 
 
La o masă pot sta maxim patru persoane, cu respectarea distanţei de 1,5 metri între persoane, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii, care locuiesc împreună. Între scaunele de la mese alăturate  trebuie să existe o distanţă de minim 2 metri.
 
Locurile se vor ocupa cu rezervare anterioară, pentru a evita aglomeraţia şi a face mai uşoară o eventuală anchetă epidemiologică, dacă aceasta s-ar impune.
 
În acest sens, administratorii teraselor trebuie să completeze, într-un registru, date concrete pe baza cărora se poate efectua o anchetă epidemiologică în cazul îmbolnăvirii unuia dintre clienţi. Aceste „date concrete” ar putea presupune numele şi prenumele, precum şi adresa de domiciliu şi numărul de telefon.
 
Personalul de servire trebuie să poarte mască şi mănuşi, iar mănuşile folosite la servire nu vor fi utilizate la pregătirea mesei.
 
Pentru nerespectarea acestor noi reguli, amenzile sunt de  la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele fizice, şi de la 10.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: