Teodorovici vrea comisie parlamentară pe tema repatrierii aurului României

Teodorovici vrea comisie parlamentară pe tema repatrierii aurului României

Eugen Teodorovici FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, propune înfiinţarea unei comisii parlamentare care să analizeze situaţia rezervei de aur a României şi proiectul de lege privind repatrierea aurului de la Londra.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cel mai bine ar fi ca în Parlamentului României să se facă o comisie, fie de la Senat, fie de la Cameră, fie de la amândouă - de fapt, Senatul are aceste atribuţii - care să spună aşa: dom`le, haideţi să vedem situaţia reală, lăsăm că aducem sau nu aurul. Adică în primul rând, contractul în baza căruia aurul României, în anul de graţie, s-a dus din România unde s-a dus el, contractul cu toate clauzele, pentru că acel aur, odată dus acolo, să vedem care sunt costurile de chirie şi cine dispune de acest aur. Acest aur în baza lui se garantează, dar nu de noi, ci de cei care au aurul. De asta trebuie văzut. Nu cumva aurul nostru de astăzi este pus gaj, să zic, într-o operaţiune internaţională de către banca respectivă. De fapt, dacă vedem acel contract, vom şti exact”, a spus Eugen Teodorovici, la Antena 3.

Teodorovici crede că politicienii nu au avut niciun interes să explice subiectele economice, ca să-i poată manipula. 

„În momentul acela, România va vedea exact care este situaţia şi oamenii se vor convinge că nu vrea nimeni să fure vreun aur. Vă daţi seama ce aberaţie? Fură un partid politic aurul ţării?! Acestea sunt chestiuni... Cred că se pune foarte mare preţ şi pe nivelul foarte jos de cultură financiară care astăzi, din păcate, există. Asta s-a făcut, din păcate, după Revoluţie. Clasa politică a ţinut, mă refer la partea financiară, foarte jos, tocmai pentru ca oamenii a fi manipulaţi, astfel de declaraţii să prindă sămânţă”, a mai spus Teodorovici.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările