Telemunca, reglementată degeaba. Românii se codesc la munca de acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi România a reglementat telemunca încă din martie 2018, românii sunt în continuare printre cei mai sceptici europeni în ceea ce priveşte munca de acasă.

România şi Bulgaria se situează la coada clasamentului european în ceea ce priveşte ponderea persoanelor care lucrează de acasă în total angajaţi, cu 0,4% şi, respectiv, 0,3%, arată datele publicate joi de Eurostat.

La polul opus se situează Olanda, unde 14% dintre salariaţi lucrează de acasă, urmată de Finlanda (13,3%), Luxemburg (11%) şi Austria (10%). La nivel european, aproximativ 5,2% din persoanele angajate în Uniune, cu vârsta între 15 şi 64 de ani, au lucrat în mod obişnuit de acasă în anul 2018.

În România, ponderea persoanelor angajate care în mod normal lucrează de acasă a rămas constantă la 0,4% în ultimul deceniu, în timp ce ponderea celor care uneori lucrează de acasă a crescut uşor de la 0,2% în 2008 până la 0,3% în 2018.

Avem lege din 2018

Legea telemuncii în România a fost adoptată încă din luna martie 2018 şi îi vizează pe acei angajaţi a căror activitate este realizată cu ajutorul tehnologiei (desktop, laptop, smartphone etc.). Aceştia au aceleaşi drepturi pe care le au şi ceilalţi salariaţi, precum concediul de odihnă sau concediile medicale. Telemunca poate fi desfăşurată doar voluntar, în mod regulat, în baza unui contract individual de muncă.

Anul trecut, o analiză eJobs România arăta că tot mai multe companii au început să ofere angajaţilor posibilitatea de a lucra de acasă, munca remote devenind, în ultimii doi ani, unul dintre beneficiile care au luat cea mai mare amploare în piaţă.

Cu toate acestea, rămâne o opţiune viabilă doar pentru o parte dintre angajaţi, respectiv cei a căror activitate se poate desfăşura şi independent de spaţiul tradiţional al biroului. Potrivit celor mai recente date Paylab, comparatorul salarial lansat de eJobs România, IT-iştii şi angajaţii din poziţii de middle management sunt cei care beneficiază de cel mai mult timp lucrat remote. Aproape dublu faţă de top manageri, spre exemplu, în condiţiile în care mai puţin de 10% dintre executivi aleg să lucreze remote.

De ce vor românii să lucreze de acasă

Potrivit unui studiu derulat în 2018 de eJobs România, 8 din 10 români ar vrea să lucreze remote, măcar o zi pe săptămână.

eJobs i-a întrebat pe români, într-un studiu de piaţă derulat în 2018, care sunt motivele pentru care şi-ar dori să lucreze de acasă. „Peste 60% au spus că ar putea, astfel, să îşi gestioneze mai bine timpul de lucru, 55% vor să reducă timpul pierdut în trafic. Angajaţii români mai menţionează şi creşterea nivelului de confort personal, reducerea cheltuielilor aferente transportului sau mesei de prânz, creşterea productivităţii, dar şi scăderea nivelului de stres generat de conflictele de la birou. 32,4% spun că munca de acasă le oferă ocazia de a petrece mai mult timp cu familia”, spunea Bogdan Badea, CEO eJobs România.

În ceea ce-i priveşte pe angajatori, cel mai adesea, acest beneficiu este oferit de companiile din IT şi tehnologie, e-commerce şi consultanţă. Urmează industria de publicitate, cercetare de piaţă şi ONG. „Există şi aici specificităţi de la o ţară la alta. În Finlanda, Estonia şi Letonia, spre exemplu, foarte mulţi dintre angajaţii de la stat, din zona administraţiilor locale, au început să lucreze din ce în ce mai mult de acasă odată cu introducerea sistemelor electronice şi automatizate care nu mai cer prezenţa lor fizică la birou. În alte ţări, pe de altă parte, cum este România, nici nu ne putem gândi la acest lucru, deocamdată. De altfel, potrivit datelor Paylab, România are cel mai mic număr de angajaţi din sistemul public care pot lucra şi de acasă”, spunea Bogdan Badea.

Avantaje şi dezavantaje ale muncii de acasă

Specialistul în recrutare Gabriel Chicioreanu explica pentru „Adevărul” care sunt avantajele şi dezavantajele telemuncii. „Angajatul nu mai pierde timp până să ajungă la birou. Dar există şi riscul să piardă anumite competenţe legate de relaţionare”, completa specialistul. Cei vizaţi de măsura adoptată de parlamentari sunt, de fapt, o categorie limitată de angajaţi, aprecia şi psihologul Mihai Copăceanu, care susţinea că satisfacţia angajatului şi atractivitatea faţă de locul de muncă ar putea creşte, aşa cum s-a întâmplat şi în alte state europene.

„Cu cât oferi flexibilitate angajatului, cu atât oferta este una mai atractivă. E o alternativă care, în final, poate creşte eficienţa muncii. Acasă ai confort. Din punctul meu de vedere, o categorie interesată ar putea fi şi cei cu copii mici, mame sau taţi”, a arătat psihologul, menţionând că inclusiv firmele ar putea fi atrase de acest gen de activitate, câtă vreme resursele pe care compania le investeşte în angajatul respectiv sunt mai mici decât cele pe care le-ar investi dacă acesta ar merge zilnic la birou.

Specialiştii mai sunt de părere că deşi măsura este una bună, care ne apropie de vestici, unde un astfel de sistem funcţionează şi aduce plus valoare pieţei muncii, telemunca e mai greu de pus în practică din prisma verificărilor pe care le poate face Inspecţia Teritorială a Muncii.

Potrivit unui studiu derulat în 2018 de eJobs România, 8 din 10 români ar vrea să lucreze remote, măcar o zi pe săptămână.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite