
Compania naţională Tarom a anunţat că introduce în zilele de 28 şi 31 mai zboruri din Bucureşti către Madrid şi Barcelona şi retur.
Pentru cursa Bucureşti - Madrid - Bucureşti,
tariful este de 250 de euro, cu toate taxele incluse, precum şi un bagaj de
mână de 10 kg şi un bagaj de cală de 23 kg, iar pentru Bucureşti - Barcelona -
Bucureşti de 230 euro, conform informaţiilor postate pe pagina de Facebook a
companiei.
Tarom precizează că zborurile sunt operate în
condiţii speciale, sub incidenţa HG 394/18 mai 2020, iar din aceste considerente,
pasagerii care vor fi acceptaţi la bordul aeronavelor trebuie să se încadreze
în anumite categorii. Astfel, dinspre Spania spre România vor fi acceptaţi doar
cetăţenii români care doresc repatrierea, iar dinspre România spre Spania
pasagerii trebuie să fie cetăţeni spanioli sau să fie lucrători sezonieri cu
contract de muncă ori lucrători din sectorul transporturilor, prevăzuţi în
anexa nr.3, la comunicarea privind implementarea culoarelor verzi ("green
lanes"), în temeiul orientărilor privind măsurile de gestionare a
frontierelor, în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii
mărfurilor şi serviciilor esenţiale.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: