Tăriceanu: ALDE îl va sprijini pe domnul Isărescu pentru obţinerea unui nou mandat

Tăriceanu: ALDE îl va sprijini pe domnul Isărescu pentru obţinerea unui nou mandat

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este susţinut de ALDE pentru obţinerea unui nou mandat, urmând a fi votat de către parlamentarii formaţiunii.

”Domnul Isărescu beneficiază de sprijinul ALDE. (...) În ceea ce priveşte poziţia PSD vreau să vă rog să îi chestionaţi pe reprezentanţii Partidului Social Democrat. (...) Să ştiţi că nu sunt partidele care fac propuneri de candidaturi, candidaturile se depun în nume individual şi fiecare parlamentar, sigur, respectând disciplina de grup, votează. Vă pot spune foarte clar că ALDE va susţine candidatura domnului Mugur Isărescu la votul care va avea loc în Parlament”, a spus Tăriceanu. 
 
Mugur Isărescu, cel mai longeviv guvernator aflat la cârma unei bănci centrale, va fi susţinut pentru un nou mandat la Banca Naţională a României (BNR) de către coaliţia PSD-ALDE, a anunţat, luni, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, după o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă.
 
Luni după-amiază, purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a precizat că în şedinţa coaliţiei nu s-a pronunţat un nume pentru postul de guvernator al BNR, iar apoi senatorii PSD au ajuns la concluzia că nu l-ar susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat.
 
Noua conducere a BNR urmează să fie votată de Parlament în 3 iulie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: