Situaţia financiară pe termen lung, motivul principal de îngrijorare pentru românii din Generaţiile Z şi Millennials

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Principalele motive de îngrijorare ale românilor din Generaţiile Millennials şi Z sunt educaţia şi dezvoltarea abilităţilor personale şi profesionale, nivelul de corupţie din mediul de afaceri şi din politică, precum şi protecţia mediului, arată un studiu Deloitte, realizat în 45 de ţări, inclusiv România.

Potrivit autorilor studiului, aceste rezultate diferă în mare măsură de cele la nivel global, conform cărora cele mai mari preocupări ale exponenţilor Generaţiei Millennials sunt legate de menţinerea stării de sănătate (28%), şomaj (27%) şi protecţia mediului (26%), în timp ce cei din Generaţia Z pun pe primul loc protecţia mediului (26%), urmată de şomaj (25%) şi de menţinerea stării de sănătate. 

„Pandemia de COVID-19 a creat incertitudine cu privire la viitorul financiar al celor două generaţii, astfel că 44% dintre românii Millennials sunt stresaţi în cea mai mare parte a timpului, uşor peste media globală de 41%. În cazul Generaţiei Z, 51% dintre respondenţii din România spun că sunt stresaţi aproape permanent, comparativ cu media globală de 46%.”, arată datele transmise de Deloitte.

Conform analizei, cei mai importanţi factori de stres sunt resimţiţi mult mai intens în România în comparaţie cu

media la nivel global, mai arată studiul. 

Astfel, pentru Millennials, sursele principale de stres sunt situaţia financiară pe termen lung (61% în România vs. 46% la nivel global), bunăstarea familiei (57% dintre români vs. 46% la nivel global), locul de muncă şi perspectivele de carieră (56% vs. 41%), starea de sănătate fizică şi mentală (51% vs. 33%). 

Pentru Generaţia Z, principalul factor de stres este legat de bunăstarea familiei (66% în România vs. 47% global), urmat de aspectele ce ţin de carieră (62% vs. 50%), situaţia financiară pe termen lung (58% vs. 48%) şi starea de sănătate fizică şi mentală (48% vs. 35%). 

„Preocupările tinerilor din Generaţiile Millennials şi Z s-au schimbat uşor în contextul pandemiei, atât în România, cât şi la nivel global. Totuşi, românii rămân mai ancoraţi în aspectele legate de situaţia financiară şi, implicit, de carieră, decât media globală, dominată de preocuparea pentru protecţia mediului, cel puţin în cazul Generaţiei Z.

Este salutar faptul că tinerii români sunt interesaţi de educaţie şi de dezvoltarea abilităţilor personale şi profesionale, însă este preocupant că majoritatea dintre ei nu consideră adecvat nivelul actual de acces la aceste resurse esenţiale, nu doar pentru succesul lor individual, ci şi pentru progresul nostru, ca societate”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România şi Moldova. 

Conform studiului, în ţara noastră, 80% dintre Millennials şi 88% din cei din Generaţia Z spun că pandemia i-a determinat să acţioneze pentru a-şi îmbunătăţi viaţa proprie (faţă de 71%, respectiv 70%, la nivel global) şi a comunităţii din care fac parte (68% dintre Millennials, 78% din Generaţia Z). 

La nivel global, procentele sunt mult mai mici, cu aproape 20 de puncte procentuale în cazul Generaţiei Z. În contextul pandemiei, 84% dintre tinerii români din ambele generaţii spun că au respectat recomandările autorităţilor în domeniul sănătăţii publice (mai mult de zece puncte procentuale peste media globală).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite