Sindicatele cer taxarea averilor şi susţin introducerea taxei de solidaritate pentru marile companii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Sindicaliştii Cartel Alfa anunţă că susţin introducerea taxei de solidaritate de 1% din cifra de afaceri a companiilor mari şi solicită noi discuţii pe tema taxării progresive a veniturilor şi averilor.

„Taxa de solidaritate reprezintă modalitatea prin care mediul de afaceri profitabil, care beneficiază de pe urma unei forţe de muncă competitive, dar plătite puţin, îşi poate arăta solidaritatea faţă de situaţia dezolantă din România. Mai ales că avem atâtea exemple în care mari business-uri multinaţionale, cu cifre de afaceri enorme, declară un profit infim sau chiar negativ, uneori cu un număr de lucrători mic (50-80 salariaţi)”, susţin sindicaliştii.

Reprezentanţii Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa îşi exprimă susţinerea faţă de introducerea taxei de solidaritate de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii. 

„Tot auzim despre creşterea economică pe care o înregistrează România, însă distribuţia acestei creşteri nu se face în favoarea lucrătorilor. 50-51% merge către capital (angajatori), şi doar 40-41% către lucrători, deşi Europa are în medie o distribuţie inversă: 50-51% la lucrători şi 40-41% pentru capital (angajatori). Taxa de 1% nu va afecta magazinul de la colţul blocului şi nici buticul pantofarului din piaţă. Taxa de solidaritate reprezintă modalitatea prin care mediul de afaceri profitabil, care beneficiază de pe urma unei forţe de muncă competitive, dar plătite puţin, îşi poate arăta solidaritatea faţă de situaţia dezolantă din România. Mai ales că avem atâtea exemple în care mari business-uri multinaţionale, cu cifre de afaceri enorme, declară un profit infim sau chiar negativ, uneori cu un număr de lucrători mic (50-80 salariaţi)”, se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de CNS Cartel ALFA. 

Sindicaliştii dau exemplul unor firme care se ocupă cu exportul de cereale care în ultimii 15 ani înregistrează cifre de afaceri de miliarde de lei dar raportează pierderi sau profituri foarte mici. 

„Nu le cere nimeni să plece, dar în acelaşi timp, este momentul să înceteze speculaţiile, cu atât mai mult cu cât problema taxării este discutată serios la nivel internaţional, cu propuneri de măsuri care să reducă evaziunea”, scriu reprezentanţii Cartel Alfa.

Sindicaliştii admit că este nevoie concomitent şi de o îmbunătăţire a colectării taxelor şi impozitelor, dar şi de eficientizarea ANAF., invocând totodată taxele mari plptite de lucrători pe de o parte din salarii pe de altă parte prin achiziţionarea produselor de consum.

„Totuşi, eficientizarea sistemului de colectare nu este singurul pas pe care trebuie să-l facem când vorbim de îmbunătăţirea statului social. În condiţiile în care la nivel european şi global se pune problema taxării multinaţionalelor, în România nu putem să menţinem discursul că taxele produc doar daune”, mai consideră Cartel Alfa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite