Salarii mai mari la Transporturi, chiar dacă autostrăzile bat pasul pe loc

Salarii mai mari la Transporturi, chiar dacă autostrăzile bat pasul pe loc

Răzvan Cuc FOTO Mediafax

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc vrea să le dea salarii cu 35% mai mari angajaţilor din minister, deşi autostrăzile şi drumurile din România bat pasul pe loc.

Un proiect de Hotărâre de Guvern, pus în dezbatere de ministerul Transporturilor, dă posibilitatea majorării salariilor angajaţilor care lucrează în minister. Mai precis, ministerul vrea să fie inclus pe lista instituţiilor care gestionează fonduri europene şi ai căror angajaţi beneficiază de majorarea salariului de bază/a soldei de funcţie/salariului de funcţie/indemnizaţiei de încadrare cu până la 35%.

În motivare, ministerul Transporturilor subliniază faptul că instituţia contribuie la implementarea proiectelor din domeniul transporturilor finanţate din fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene în perioada de programare 2014-2020 şi are sub autoritate majoritatea beneficiarilor Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) din domeniul transporturilor. Parcă pentru a se asigura că proiectul are şanse de reuşită, ministerul atrage atenţia că neadoptarea actului normativ va conduce implicit la un procent de absorbţie mai mic.

Actul normativ nu precizează însă câţi angajaţi ai ministerului ar urma să beneficieze de această creştere salarială. Cu toate acestea, ministerul a calculat că majorările salariale vor costa, în următoarele 11 luni, 2,515 milioane de lei. De unde vor fi luaţi banii? Din fonduri europene. „Sumele suplimentare nu produc modificări ale bugetului şi vor fi rambursate de la Comisia Europeană”, arată proiectul.

Aceste majorări de salarii din bani europeni vin în contextul în care Guvernul şi ministerul Transporturilor vor să renunţe la construcţia unor autostrăzi cu fonduri europene, în favoarea parteneriatului public-privat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: