Rabla pentru electrocasnice: Au fost emise aproape 90.000 de vouchere în cea de-a doua ediţie. Lista beneficiarilor

Rabla pentru electrocasnice: Au fost emise aproape 90.000 de vouchere în cea de-a doua ediţie. Lista beneficiarilor

Cea de-a doua ediţie a Programului Rabla pentru electrocasnice s-a dovedit un real succes din punct de vedere al înscrierilor, aproape 90.000 de vouchere fiind emise de Administraía Fondului pentru Mediu (AFM).

Ştiri pe aceeaşi temă

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat ieri, pe site-ul propriu, lista solicitanţilor aprobaţi în cadrul Programului Rabla pentru electrocasnice. În această etapă au fost aprobate 49.118 persoane fizice pentru un număr de 89.193 vouchere. 
 
“Voucherele au termen de valabilitate de 15 zile calendaristice de la data publicării listei, acestea putând fi utilizate la comercianţii validaţi până la data de 8 iulie 2019, inclusiv. Începând cu data de 10 iulie 2019, sumele aferente voucherelor neutilizate vor deveni disponibile pentru noi înscrieri”, a informat AFM.
 
70% dintre vouchere au rămas nefolosite la prima ediţie
 
În cadrul primei ediţii, de la sfârşitul lunii mai, în mai puţin de 12 ore s-au înscris circa 74.000 de persoane fizice, pentru care s-au emis aproximativ 124.000 de vouchere, în valoare de 40 de milioane de lei. Din această sumă, 28,3 milioane de lei au rămas nefolosiţi pentru că beneficiarii nu au mai cumpărat produsele pentru care s-au înscris în program.
 
Potrivit datelor furnizate de Administraţia Fondului pentru Mediu, La solicitarea ”Adevărul” dintre cele 31.910 televizoare pentru care s-au făcut înscrieri, s-au cumpărat doar 24.852 de aparate.
 
În ce priveşte maşinile de spălat rufe, s-au valorificat doar 58% din numărul total de înscrieri, rămânând nefolosite 5.415 vouchere.
 
Românii au fost mai puţin interesaţi de frigidere şi aparate frigorifice, din numărul total de tichete alocate la prima ediţie consumându-se circa 43%, puţin mai mult de 8.000 de vouchere rămânând neutilizate. 
 
De departe produsele în privinţa cărora majoritatea celor înscrişi s-au răzgândit în cele două săptămâni acordate de la înscriere sunt aparatele de aer condiţionat – 3.728 vouchere nefolosite - şi maşinile de spălat vase - 4.456 tichete valorice, în ambele cazuri fiind utilizate mai puţin de o treime din subvenţiile acordate de stat.
 
Toate aceste vouchere au fost relansate la cea de-a doua ediţie, din data de 18 iunie, pentru care lista persoanelor validate a fost deja publicată pe site-ul AFM.
 
Cât valorează fiecare voucher
 
Schimbul se face în sistem 1:1, la adresa menţionată de solicitant, iar predarea echipamentului vechi se va face în momentul livrării celui nou-achiziţionat.
 
Finanţarea se va acorda sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:
 
a) 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++;
 
b) 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++;
 
c) 300 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A++;
 
d) 400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++;
 
e) 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++);
 
f)300lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++; 
 
g)400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++.
 
h) 200 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A şi A+;
 
i) 400 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A++ şi A+++.
 
 
LIsta voucherelor validate are peste 3.200 de pagini şi poate fi văzută AICI
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: