Proiect de prelungire a şomajului tehnic cu 1 an. Câţi bani ar putea primi angajaţii care se întorc la muncă DOCUMENT

Proiect de prelungire a şomajului tehnic cu 1 an. Câţi bani ar putea primi angajaţii care se întorc la muncă DOCUMENT

21 de parlamentari ai grupului Pro Europa, condus de Victor Ponta, au depus la Senat un proiect de lege privind noi măsuri sociale pentru protejarea angajaţilor afectaţi de pandemie.

Proiectul de act normativ, depus marţi la Senat în procedură de urgenţă, priveşte salariaţii angajatorilor care au fost nevoiţi să-şi întrerupă activitatea total sau parţial, ca urmare a instaurării stării de urgenţă şi a Ordonanţelor militare emise ulterior.
 
Astfel, iniţiatorii propun prelungirea şomajului tehnic până în primăvara anului viitor „pentru salariaţii ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate temporar”, dar şi acordarea unor indemnizaţii, ca procent din salariu, diferit pe anumite perioade de timp, care ar acoperi toată perioada dificilă din punct de  vedere economic.
 
Indemnizaţia va fi în cuantum de 60% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, pe perioada 15 mai 2020 – 31 august 2020, pentru angajaţii ale căror contracte individuale de muncă sunt declarate active, fiind anterior suspendate temporar, „diferenţa până la valoarea salariilor de încadrare fiind suportată de angajator”.
 
Pentru perioada  următoare, respectiv 31 august 2020 – 30 noiembrie 2020, indemnizaţia va fi plătită în aceleaşi condiţii, dar în cuantum de 40% din salariul de încadrare, iar în perioada 1 decembrie 2020 – 31 martie 2021, indemnizaţia va fi redusă la jumătate, respectiv 20% din salariul de încadrare, în ambele variante „diferenţa până la valoarea salariilor de încadrare fiind suportată de angajator”.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările