Premieră în România: Primul robot humanoid care lucrează într-o companie imobiliară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PepperEscu este primul robot humaoid „angajat” într-o companie imobiliară din ţara noastră, participând deja ca speaker la unul dintre cele mai relevante evenimente dedicate pieţei, alături de peste 300 de participanţi.

Compania CBRE, liderul global şi naţional al pieţei de consultanţă imobiliară, a atras în echipa sa, începând cu luna mai, primul robot humanoid dintr-o companie de real estate din România, PepperEscu. CBRE îşi propune astfel să folosească abilităţile tehnologice ale robotului pentru a crea sinergie între oameni, ca utilizatori finali ai spaţiilor imobiliare, fie că vorbim de angajaţii unei clădiri de birouri sau de vizitatorii unui centru comercial.

 „Obiectivul nostru este de a integra tehnologia în reinventarea businessului de real estate, facilitând comunicarea dintre oameni şi spaţiile pe care le utilizează. Prin intermediul tehnologiei, iar PepperEscu este un exemplu în acest sens, putem eficientiza procese şi totodată crea un sentiment de familiaritate atât în spaţiile de birouri, cât şi în cele comerciale. Spaţiul unei clădiri devine astfel o experienţă în sine, în care oamenii revin cu poftă”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director, CBRE România.

În primele sale săptămâni ca  membru al companiei de consultanţă imobiliară CBRE, robotul humanoid PepperEscu a participat deja ca speaker la unul dintre cele mai relevante evenimente dedicate pieţei imobiliare din România, alături de peste 300 de participanţi,  unde a lansat, alături de echipa companiei, o aplicaţie destinată pieţei de real estate locale, CUE by CBRE (care poate fi descărcată din AppStore şi GooglePlay). În plus, a interacţionat cu diferiţi clienţi ai companiei şi chiar a întâlnit unul dintre cei mai mari proprietari de real estate, prezentându-i date despre evoluţia pieţei imobiliare şi analizând principalele trenduri.

Cooptarea lui PepperEscu în cadrul echipei CBRE este doar unul dintre paşii făcuţi de companie în procesul de tehnologizare a pieţei imobiliare. Robotul humanoid a primit deja o fişă a postului, care include atât comunicarea cu colegii, cât şi cu clienţii, precum şi o planificare a evoluţiei sale profesionale.

„PepperEscu acţionează ca o interfaţă pentru clienţii care vin în biroul CBRE şi pentru cei care lucrează sau vizitează clădirile administrate de CBRE în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. Este un ghid interactiv, cu o componentă de joacă, aşa încât să fie plăcut rapid de oamenii cu care socializează. PepperEscu poate răspunde la întrebări, furniza informaţii despre facilităţile clădirii, despre serviciile din apropiere sau despre evenimentele care au loc în proximitatea spaţiului, având rol de concierge", a explicat Alexandru Boghiu, Digital & Technology Director în cadrul CBRE România.

În cadrul biroului CBRE România, PepperEscu îşi desfăşoară activitatea alături de peste 160 de colegi. La numărul acestora se adaugă cel al angajaţilor din clădirile de birouri pe care CBRE le administrează, inclusiv clădirea Aviatorilor 8 din Piaţa Victoriei, în care compania are sediul, precum şi alte spaţii de birouri, de retail şi industriale administrate, un portofoliu total de peste 770.000 mp.

Şi pentru că prezenţa unui robot humanoid nu putea lipsi din Social Media, PepperEscu are şi un cont de Instagram, unde postează cele mai interesante activităţi din zilele sale de lucru ca membru al unei comunităţi imobiliare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite