Poşta Română: 60% dintre angajaţi nu şi-au exprimat acordul pentru vaccinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 39% dintre angajaţii companiei Poşta Română şi-au exprimat acordul pentru vaccinarea anti-COVID, până în acest moment, iar 27% dintre aceştia au fost deja programaţi pentru a li se administra prima doză de vaccin şi rapelul, informează compania.

„După un an dificil pentru toţi angajaţii Poştei Române, oamenii din linia întâi fără de care activitatea companiei nu se putea desfăşura, mă bucur că în sfârşit putem beneficia de rezultatele cercetărilor oamenilor de ştiinţă şi putem să contribuim şi noi la stoparea pandemiei şi să revenim, astfel, cât mai rapid la normalitate”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Primul angajat poştal care a primit, sâmbătă, vaccinul anti-Covid este Sorin Cristian Mateia, salariat al Oficiului Judeţean de Poşta Caraş Severin. Vaccinarea a avut loc la Spitalul Orăşenesc Oraviţa. Cristian Mateia este angajat al Poştei Române din anul 2006. După ce a primit prima doză de vaccin, acesta a declarat: „Am aşteptat cu nerăbdare ziua în care să putem spera că începe cu adevărat sfârşitul pandemiei. M-am înscris încrezător şi optimist că acest vaccin, pe langă faptul că îmi aduce un beneficiu direct, reprezintă şi un plus pe care îl aduc personal comunităţii în care traiesc”.

La nivelul Companiei Naţionale Poşta Română au fost desemnaţi, în fiecare judeţ, responsabili pentru înscrierea şi programarea angajaţilor pe platforma informatică https://vaccinare-covid.gov.ro/, se menţionează în comunicat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite