Popescu, către investitorii din Marea Neagră: Mai aveţi puţintică răbdare. Legea offshore va fi gata până în vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
omv marea neagra exploatare gaze lege offshore.jpg

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-a adresat marţi reprezentantului investitorilor din Marea Neagră, cerându-i să mai aibă „puţintică răbdare”, pentru că legea offshore va fi modificată până în vară.

"Va fi o iniţiativă parlamentară a coaliţiei şi sunt convins că până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare va fi aprobată. Îmi doresc un consens mai larg decât consensul din coaliţie şi sunt convins că vom avea colegi în parlament în afara coaliţiei care vor vota alături de noi modificarea legii. Mai aveţi puţintică răbdare", a spus Popescu în cadrul videoconferinţei News.ro – Energy Road, ediţia a IV-a, cu tema "Energie la tine acasă", răspunzând unei întrebări adresate de reprezentantul investitorilor din Marea Neagră.

Ministrul a arătat că miercuri este termenul final pentru depunerea ofertei privind achiziţia pachetului de 50% din proiectul Neptun Deep, deţinut de ExxonMobil.

"Compania noastră Romgaz, deţinută de minister în majoritate, va depune ofertă pentru achiziţia acestui pachet. În paralel am lucrat şi la Legea offshore", a continuat Popescu.

Potrivit acestuia, România este unul dintre producătorii de gaze din UE, iar mixul energetic şi tranziţia spre o energie curată depind de gazul natural.

"Ne propunem ca tranziţia energetică să o facem cu gaze naturale, dorim să scoatem gazele din Marea Neagră, dorim să găsim noi rezerve, deci modificarea Legii offshore este o prioritate pentru stimularea şi investiţiilor în acest sector", a precizat oficialul guvernamental, la conferinţa online "Energy road - Energie la tine acasă".

ExxonMobil şi OMV Petrom explorează perimetrul de mare adâncime Neptun Deep, cu rezerve de gaze estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.

ExxonMobil a anunţat în urmă cu un an că vrea să se retragă din România. La rândul lor, cei de la OMV Petrom a precizat că vor continua investiţia dacă au un cadru legislativ şi de piaţă stabil, iar decizia depinde de modificarea Legii offshore. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite