Perioada de şomaj tehnic, neînregistrată la Casa de pensii pentru mulţi români

Perioada de şomaj tehnic, neînregistrată la Casa de pensii pentru mulţi români

Perioada de şomaj tehnic nu a fost înregistrată la Casa de pensii pentru mulţi români, scrie Hotnews, citând surse avizate.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Deşi contribuţiile s-au plătit pentru cei care au fost în şomaj tehnic, se pare că la Casa de Pensii multe persoane apar că nu au cotizat în acea perioadă, conform unor surse din zona administraţiei”, scrie Hotnews, citând surse avizate.

„E un gol de informaţii pe perioada respectivă. Poate trebuie o rectificare a informaţiilor. Undeva pare că s-a rupt firul. Informaţiile, la pensii, sunt preluate din baza de date pusă la dispoziţie de ANAF”, au spus sursele citate, precizând că nu ştiu dacă e vorba de toate persoanele sau doar de unele.
 
Asta înseamnă că perioada în care oamenii au fost în şomaj tehnic nu este considerată vechime în muncă.
 
O situaţie similară s-a înregistrat şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
 
Ulterior, Ministerul Finanţelor a susţinut că este vina Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru faptul că angajaţii în şomaj tehnic s-au trezit neasiguraţi la sănătate, deoarece instituţia trebuia să îşi adapteze sistemele informatice şi trebuia să se ocupe de înregistrarea corectă a datelor.
 
Ministerul Finanţelor Publice transmite că furnizează celorlalţi beneficiari ai informaţiilor din formularul 112 datele exacte completate de contribuabili, aşa cum au fost ele stabilite prin ordinul comun.
 
„În ipoteza în care au apărut, însă, şi erori de înregistrare a persoanelor asigurate din cauza completării greşite de către angajatori a formularului 112, acesta trebuie corectat prin depunerea declaraţiei rectificative”, anunţă ministerul.
 
Pentru clarificarea tuturor acestor aspecte, având în vedere reglementările din legislaţia sănătăţii cu privire la calitatea de asigurat, este necesar şi punctul de vedere al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ca autoritate competentă, conchid Finanţele.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările