Isărescu, la al şaselea mandat de guvernator: Parlamentul a votat noii membri ai Consiliului de Administraţie al BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, miercuri, în şedinţă comună, în sesiunea extraordinară, pentru numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Votul a fost secret, cu buletine. În favoarea lui Mugur Isărescu au votat 300 de parlamentari, iar împotrivă 15.

De asemenea, numărul de voturi înregistrate împotriva celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie al BNR a fost de maximum 14.

Mugur Isărescu a primit astfel al şaselea mandat la conducerea BNR. 

Acesta a intrat în Cartea Recordurilor, stabilind cea mai lungă perioadă îndeplinită în funcţia de guvernator al unei banci centrale, potrivit World Records Academy, citat de euractiv.ro

Mugur Isărescu a primit marţi undă verde din toate comisiile. Guvernatorul a fost susţinut pentru obţinerea unui nou mandate atât de PSD, cât şi de ALDE.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că PSD va avea postul de prim-viceguvernator, viceguvernator şi un alt post în executiv din BNR şi îl va susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat de guvernator.

Ceilalţi membri acceptaţi de Parlament sunt Florin Georgescu (PSD), Leonardo Badea (PSD), Gheorghe Gherghina (PSD), Dan Radu Ruşanu (ALDE), Cristi Popa (USR),Eugen Nicolaescu (PNL), Virgil Stoenescu (PNL) şi Balint Csaba (UDMR).

Leonard Badea este, în prezent, preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, legat de posturile disponibile din Banca Naţională a României că s-a dorit ”o abordare foarte corectă”, astfel încât, în funcţie de ponderea în Parlament, fiecare partid are alocat un anumit număr de posturi.

”Este important şi guvernatorul, dar şi modul în care s-a lucrat de această dată. În funcţie de ponderea în Parlament a fiecărui partid politic, au fost reprezentate locurile. Am vrut să avem o abordare foarte corectă şi acest lucru se reflectă în numărul de locuri pe care îl are fiecare grup în Parlamentul României”.

Aceasta a confirmat că PSD îl va susţine pe Isărescu, dar a preciat care mai sunt posturile care revin forrmaţiunii politice.

”Da, susţinerea este pentru Mugur Isărescu. În acelaşi timp, PSD va avea postul de prim-viceguvernator, viceguvernator şi un alt post în executiv. Florin Georgescu, Leonard Badea sunt propunerile PSD”, a anunţat, luni, Viorica Dăncilă.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite