Panouri solare cu bani de la stat. AFM a anunţat când se reiau înscrierile

Panouri solare cu bani de la stat. AFM a anunţat când se reiau înscrierile

Înscrierile pentru instalarea de panouri fotovoltaice cu bani de la stat, prin Programul Naţional Casa Verde Fotovoltaice, se reiau la circa o lună şi jumătate de când au fost suspendate, din cauza unor suspiciuni de fraudă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat miercuri că programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, va fi reluat începând cu data de 6 noiembrie 2019, ora 10.00. De la această dată, instalatorii validaţi vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia informatică.

Toate documentele înregistrate cu succes în aplicaţia informatică, precum şi cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicaţie până la momentul suspendării accesului în aplicaţia informatică, sunt acceptate de Administraţia Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării.

Persoanele fizice care nu au depus şi nu au înregistrat documentele la instalatorii validaţi până în data de 10 septembrie, vor avea posibilitatea de a depune la instalatori documentele solicitate, cu condiţia ca acestea să fie valabile la data înregistrării în aplicaţia informatică.

Reamintim că valoarea contractului de finanţare este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operaţional Regional (POR). Valoarea totală a finanţării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei, Administraţia Fondului pentru Mediu asigurând, din Fondul pentru Mediu, sumele necesare pentru regiunea Bucureşti - Ilfov.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Lista instalatorilor validaţi care au semnat contracte de participare la care se pot înscrie persoanele fizice este disponibilă pe site-ul AFM.

Reamintim că aplicaţia pentru înscrierea în programul de fotovoltaice a fost suspendată, în contextul în care mai mulţi instalatori au acuzat posibile fraude. În prima zi de înscriere, o singură firmă de instalatori din Oltenia a reuşit performanţa de a înregistra 2.700 de aplicaţii în doar câteva ore, mai mult decât aplicaţiile depuse în oricare dintre celelalte şapte regiuni.

AFM a sesizat de asemenea organele abilitate în legătură cu posibilele fraude la înregistrarea dosarelor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: