
Firma omului de afaceri canadian Michael Topolinski rămâne câştigătoarea licitaţiei organizate de Ministerul Sănătăţii pentru 115 milioane de măşti, după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins contestaţiile formulate de Best Achiziţii şi Unifarm.
La data de 25 iunie, Naguma Medical Supply SRL
a câştigat licitaţia organizată de Ministerul Sănătăţii pentru livrarea unui
număr de 115 milioane de măşti medicale care vor fi distribuite gratuit unui
număr de 2,3 milioane de români din categorii sociale defavorizate.
Decizia a avut la bază preţul cel mai mic
oferit de compania câştigătoare, respectiv 0,64 lei plus TVA, pentru măşti
medicale cu certificat de garanţie şi calitate. Pentru această achiziţie,
Ministerul Sănătăţii a alocat iniţial un buget de 193,2 milioane lei, respectiv
1,68 lei per mască. La licitaţie au participat peste 30 de companii, iar oferta
Naguma Medical Supply SRL a primit cel mai mare punctaj.
Licitaţia a fost contestată ulterior de firma
Best Achiziţii SRL, cu un singur angajat, cunoscută pentru faptul că este
abonată la contracte din bani publici, dar şi de compania de stat Unifarm.
CNSC a considerat legală declararea ofertei
Naguma Medical Supply drept câştigătoare de către Ministerul Sănătăţii.
Naguma este o companie nou-înfiinţată de
familia de investitori Topolinski (tatăl Michael şi cei trei copii - Tyler,
Michael şi Ashton), prezentă în România de peste 13 ani. Pe termen lung,
familia canadiană îşi propune ca Naguma să devină un furnizor de măşti şi alte
echipamente individuale de protecţie (EIP) în Uniunea Europeană. Având în
vedere iniţierea demersurilor juridice, familia Topolinski va înceta orice
declaraţie publică pe acest subiect, până la obţinerea deciziilor definitive în
instanţă, spun oficialii companiei Naguma Medical Supply.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: