Nou şef la CFR SA. Cine vine în locul lui Marius Chiper

Nou şef la CFR SA. Cine vine în locul lui Marius Chiper

CFR SA are un nou director general

Marius Chiper a fost înlocuit joi din funcţia de director general al CFR SA, în locul lui fiind ales Ioan Pintea, au declarat surse din domeniu pentru „Adevărul”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Consiliul de Administraţie al CFR SA a decis, joi, să îl desemneze pe Ioan Pintea în funcţia de director general, începând cu data de 15 februarie.

Mandatul lui Marius Chiper în fruntea CFR SA expira vineri, 14 februarie. El a rămas însă în companie, fiind retrogradat. Chiper fusese numit la conducerea companiei de stat în data de 14 octombrie 2019. El l-a înlocuit pe Constantin Axinia, care a fost revocat din cauză că a afirmat că nu a primit niciun ordin de restructurare a companiei şi chiar că organigrama a fost aprobată încă de la primul său mandat de ministru de către Răzvan Cuc.

Cine este noul director

Ioan Pintea lucrează la Regionala CFR Braşov, încă din iulie 1990, iar din octombrie 1998 (când a fost divizată fosta Societate Naţională a Căilor Ferate Române) este director general al sucursalei.

Noul director general al CFR SA este absolvent al Institutului Politehnic Cluj-Napoca şi are un doctorat în transporturi feroviare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: