Ministrul Turismului: 570 de milioane de lei vor merge către cei aproximativ 3.000 de beneficiari ai Măsurii 2. Sper să finalizăm plăţile până în luna martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Guvernul a adoptat, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, anunţă Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

„Actul normativ promovat are un scop bine definit şi anume deblocarea şi realizarea plăţilor pentru cei aproximativ 3.000 de beneficiari ai Măsurii 2, care până în acest moment nu şi-au primit granturile cuvenite. Mai exact, este vorba despre corectarea titlului bugetar pentru cei 570 de milioane de lei necesari încheierii programului, bani cu finanţare de la bugetul de stat, atribuiţi ministerului pentru anul curent. Acum că am împlinit şi acest obiectiv procedural, sper să finalizăm plăţile până cel târziu în luna martie”, a declarat ministrul Constantin-Daniel Cadariu.

Potrivit sursei citate, modificarea actuală constă în încadrarea celor 570 de milioane de lei pe un articol distinct denumit „Sume suportate din buget aferente proiectelor eligibile din cadrul schemei de ajutor de stat în contextul crizei provocate de COVID-19 a căror valoare excedează plafonul contractului de finanţare”.

Reprezentanţii Ministerului amintesc că pentru aplicaţiile de finanţare depuse până la data de 28 octombrie 2020 inclusiv, fondurile alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru au fost în valoare de 3.802.639.545 lei, din care 3.286.765.859 lei fonduri externe nerambursabile, 515.873.686 lei fonduri de la bugetul de stat, la care s-au adăugat de la bugetul de stat cei 570.000.000 lei pentru plata tuturor aplicaţiilor eligibile a căror valoare excedează plafonul contractului de finanţare. 

„Pentru acest program de sprijin s-au înregistrat 22.226 cereri de finanţare, din care, până la data de 10 decembrie 2021, au fost plătite 13.836 de contracte.”, transmite sursa citată.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite