Ministrul Transporturilor, despre autostrăzile din regiunea Moldovei: Aceste proiecte nu sunt în concurenţă. Toate sunt la fel de importante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, miercuri, că ţoate autostrăzile din regiunea Moldovei sunt la fel de importante, fie că este vorba despre A7 (de la Ploieşti la Buzău), A8 (de la Târgu Mureş la Iaşi şi de acolo spre Ungheni), A13 (de la Bacău la Braşov), sau Autostrada Nordului (de la Suceava la Bistriţa).

„Aceste proiecte nu sunt în concurenţă! Toate contribuie la dezvoltarea Moldovei!”, a subliniat oficialul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit datelor transmise de News.ro, mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile din Moldova s-au întâlnit, miercuri după-amiază, cu ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu şi cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, pentru a le transmite că proiectul autostrăzii A8 (Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş) se află în pericol, întrucât a fost retrogradat în planul de priorităţi al Guvernului. 

Conform sursei citate, fondatorul asociaţiei Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Dan Radu, a transmis că dacă proiectul autostrăzii A8 va fi tratat cu dezinteres de ministrul PSD al Transporturilor, vor fi organizate proteste ce pot duce până la blocarea unor drumuri importante. 

În acest context, ministrul Sorin Grindeanu, a afirmat că toate autostrăzile din regiunea Moldovei sunt la fel de importante, nu sunt la concurenţă, iar dscuţiile despre infrastructură nu trebuie să fie politice. 

„Discutăm acum la Parlament despre dezvoltarea infrastructurii din regiunea Moldovei. Oameni politici, echipe tehnice şi reprezentanţi ai societăţii civile. Vreau ca în România să dezvoltam toate regiunile şi toate modurile de transport. Am văzut ce a însemnat pentru Timiş construcţia unei autostrăzi în zonă: dezvoltare”, a scris ministrul Transporturilor pe Facebook.  

Potrivit acestuia, „discuţiile despre dezvoltarea infrastructurii nu mai trebuie să fie politice”.  

La rândul său, Dan Radu a mai transmis: „Se află în dezbatere publică, până pe 14 decembrie, un plan de investiţii in infrastructură de transport pe perioada 2022-2030. Ce e prost şi ne dezavantajează în mod direct în acest plan: criteriile după care s-au oferit punctaje pentru a ordona lista de priorităţi de investiţii, care autostradă/drum va fi finanţat primul, care al doilea etc, sunt ori netransparente, ori scoase din burtă, după bunul plac al unor interese. Spre exemplu, autostrada Ploieşti-Comarnic este evaluată la 6 milioane euro/km pe când autostrada Ploieşti-Buzău este trecută cu 13 milioane euro/km, ele traversând reliefuri similare. Punctaj nasol, deci, pentru Ploieşti-Buzau, parte din A7 ce duce la Suceava".

Acesta mai afirmă că este greu de crezut că A8, ce leagă două regiuni, ar trebui sa aibă un punctaj similar cu autostrada Bucureşti-Alexandria. 

„Acest talmeş-balmeş este foarte periculos şi a retrogradat poziţia A8 în acest plan de priorităţi de investiţii viitoare, punându-i serios în pericol finanţarea pe tronsonul montan. În discuţiile cu cei doi (Sorin Grindeanu şi Marcel Ciolacu – n.r.) vom veni cu câteva soluţii de corectare şi vom reaminti că A8 ţine de voinţa politică, de data aceasta a PSD. Care voinţă dacă nu există şi proiectul este tratat cu dezinteres, avem în plan proteste ce pot duce până la blocarea unor şosele importante, o comunicare susţinută despre vina PSD pentru lipsa de dezvoltare a Moldovei şi altele, care nu le vor pica bine", mai precizează Dan Radu, fondatorul asociaţiei Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei. 

El adaugă că marţi a fost depus studiul de fezabilitate pentru tronsonul montan Târgu Neamţ-Târgu Mureş, refăcut pentru a treia oara de spaniolii de la Acciona, iar CNAIR a comunicat că este în continuare realizat „prost şi incomplet". 

„Aici avem un blocaj foarte-foarte serios", adaugă Dan Radu.

Citeşte şi: CNAIR a primit documentaţie incompletă pentru proiectul Autostrăzii Târgu Mureş - Târgu Neamţ

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite