Ministrul Transporturilor cere ca lucrările la autostrada demolată să fie finalizate până în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul ministru al Transporturilor, Sorin Buşe, a vizitat joi şantierul de pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, între Cunţa şi Sălişte, acolo unde un tronson a fost demolat în totalitate, şi a cerut finalizarea la timp a lucrărilor, în luna septembrie.

Lucrările de refacere completă a unei porţiuni de 200 de metri din lotul cu probleme sunt realizate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) în regie proprie.  Valoarea lucrării este estimată la 3,7 milioane de lei şi este acoperită din garanţia de bună execuţie a constructorului. În 28 aprilie, CNADNR a executat garanţia de bună execuţie constituită de Salini Impregilo, în valoare de 60,5 milioane de lei.

„Apreciez ca aţi avut curajul să preluaţi voi lucrarea. Decizia aceasta trebuie respectată. Reparăm ce nu au făcut alţii, din păcate, dar pe banii lor. Nu trebuie să existe nicio abatere de la termenul de finalizare înaintat şi pentru cea mai mică întârziere vă rog sa-mi prezentaţi soluţiile“, le-a spus Buşe şefilor din CNADNR, potrivit unui comunicat al ministerului, citat de News.ro.

Lucrările de refacere a lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie au început în aprilie şi trebuie finalizate până în septembrie, când ar urma să se reia circulaţia. „Termenul pentru reconstrucţia celor 200 de metri de pe Orăştie - Sibiu se menţine. Se va face Expertiza pe întreg lotul, iar dacă apar probleme le vom remedia pe parcurs, fără a afecta traficul“, a precizat ministrul, în timpul vizitei pe şantier. 

Contractul de proiectare şi execuţie pentru lotul 3 al Autostrăzii Orăştie - Sibiu, cu o lungime de 22 de kilometri, a fost încheiat în mai 2011 cu firma italiană Salini Impregilo.

Lotul a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în prezenţa premierului Victor Ponta, candidat la alegeri.

În septembrie 2015, lotul a fost închis, iar o porţiune de câteva sute de metri a fost demolată, din cauză că au apărut fisuri şi denivelări grave pe carosabil. CNADNR a considerat că firma italiană nu a respectat obligaţiile asumate, iar în ianuarie 2016 a notificat Salini Impregilo cu privire la încetarea contractului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite