Ministerul Finanţelor: Toate cheltuielile bugetare din primul trimestru au fost sub ţinta programată. Cea mai slabă realizare s-a înregistrat la investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate cheltuielile bugetare din primul trimestru din acest an s-au situat sub ţinta programată, însă cele mai slabe realizări s-au înrgistrat la cheltuielile de capital (36,9%), cheltuielile pentru proiecte cu finanţare din fonduri ale Uniunii Europene (41,7%) şi cele cu subvenţiile (47,1%), arată Ministerul Finanţelor.

Astfel, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în primul trimestru de 4,41 miliarde de lei în termeni nominali, în urcare cu 28,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ca procent în PIB, acestea au crescut cu 0,1 puncte procentuale, la 0,6% din PIB. 

Cheltuielile de capital au o pondere de 0,2% din PIB, din totalul cheltuielilor de investiţii. „Nivelul scăzut al cheltuielilor de natura investiţiilor reflectă o întârziere în graficul de execuţie a lucrărilor, însă plăţile urmează a fi realizare în următoarele luni. De asemenea, cheltuielile cu subvenţiile, în special plata subvenţiilor pentru agricultori urmează a se efectua la începutul trimestrului al doilea“, explică Ministerul Finanţelor.

Cheltuielile bugetului general consolidat au însumat 52,56 miliarde de lei, în urcare cu 5% faţă de primele trei luni din 2015, în termeni nominali, dar s-au redus cu 0,1 puncte procentuale ca pondere în PIB, la 6,9%. „Comparativ cu ţinta trimestrială, cheltuielile totale sunt sub nivelul prognozat cu 12.860,6 milioane de lei, de la 65.417,5 milioane de lei cât a reprezentat ţinta trimestrială, la 52.556,9 milioane de lei realizări efective, ceea ce a determinat un grad de efectuare a acestora de 80,3%“, precizează Finanţele.

Plăţile pentru proiectele cu finanţare din fonduri UE au reprezentat 0,4% din PIB şi au fost realizate în proporţie de 41,7%, majoritatea fiind pentru proiectele finanţate din cadrul bugetar 2007-2013 al căror termen de închidere a programelor este martie 2017.

Statul a înregistrat cheltuieli cu dobânzi de 2,05 miliarde de lei (0,3% din PIB) şi s-au efectuat în proporţie de 67,5% din programul trimestrial, pe fondul încasării primei la redeschiderea titlurilor de stat.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au reprezentat 1,1% din PIB şi au fost realizate în proporţie de 80,9% faţă de programul trimestrial. 

Cele mai mari realizări faţă de program au fost raportate la cheltuielile cu asistenţa socială (99,3%), acestea având o pondere de 2,6% din PIB, şi la cheltuielile de personal (94,6%), care au crescut cu 8,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 13,87 miliarde lei, cu o pondere de 1,8% din PIB. 

La bugetul de stat, gradul de realizare a cheltuielilor de personal a fost de 94,9% faţă de programul trimestrial. Creşterea cheltuielilor cu personalul a fost înregistrată ca urmare a majorărilor salariale acordate în a doua parte a anului trecut, de 12% pentru personalul din instituţiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar şi cel din sistemul public de asistenţă socială, 15% pentru personalul din învăţământ şi 10% pentru angajaţii din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învăţământ şi asistenţă socială.

Execuţia bugetului general consolidat a încheiat primele trei luni cu un excedent de trei miliarde de lei, reprezentând 0,4% din PIB, în scădere cu 39% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite