Managerii companiilor estimează o creştere moderată a activităţii şi angajări în comerţ, până în noiembrie

Managerii companiilor estimează o creştere moderată a activităţii şi angajări în comerţ, până în noiembrie

Şefii de companii se aşteaptă la creşterea angajărilor în retail, odată cu venirea promoţiilor de sărbători  FOTO Getty Images

Managerii companiilor se aşteaptă, pentru perioada septembrie - noiembrie, la o creştere moderată a activităţii în industria prelucrătoare şi servicii, la majorarea numărului de salariaţi din comerţ şi la stabilitatea preţurilor în toate sectoarele economice, potrivit unui sondaj efectuat de către Instituutl Naţional de Statistică (INS).

Ştiri pe aceeaşi temă

„În cadrul anchetei de conjunctură din luna septembrie 2015, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%). Pentru activităţile de fabricare a produselor din tutun şi fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice se va înregistra tendinţă de creştere (solduri conjuncturale +40%), în timp ce, pentru fabricarea băuturilor tendinţa va fi de scădere accentuată (sold conjunctural -41%). Pentru preţurile produselor industriale, se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +1%). Referitor la numărul de salariaţi, se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +1% pe total industrie prelucrătoare“, arată INS, într-un comunicat.
 
În construcţii se va înregistra o scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -8%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural -9%). Managerii estimează, de asemenea, relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -5%) şi a preţurilor lucrărilor de construcţii (sold conjunctural +1%).
 
În comerţul cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural +2%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%). 
 
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra scădere moderată (sold conjunctural -13%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează relativă stabilitate a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +2%).
 
Conform estimărilor din luna septembrie 2015, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +11%). În acest sector se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%) şi a preţurilor (sold conjunctural 0%).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările