Ioana Petrescu insistă: Vom avea o creştere economică de 2,8% în 2014 şi de 1% în trimestrul al treilea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile române îşi menţin prognoza de creştere economică de 2,8% pentru anul 2014, chiar dacă prognoza de toamnă a Comisiei Europene a revizuit în scădere avansul anual al economiei României, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Ioana-Maria Petrescu, la Radio România Actualităţi, citată de Agerpres.

Au mai greşit şi ei (CE - n. r.), am mai greşit şi noi la prognoze.
Este adevărat că ei au revizuit în jos creşterea anuală a României, noi ne menţinem prognoza de creştere la 2,8%, aşa cum a fost şi până acum
“, a spus ministrul Finanţelor.

Argumente: reducerea CAS şi „Prima Maşină“

Motivele pentru care sunt încrezătoare că această creştere va continua să fie la nivelul de 2,8% sunt multiple.
Ultimele date pe care le avem de la INS ne arată, de exemplu, că şomajul a scăzut în această perioadă, că venitul salarial net a crescut, sunt tot felul de indicatori care, împreună, ne fac să credem că o creştere a PIB pe trimestrul III va fi mai mare decât cea din trimestrul II.
Asta, o dată.
Dar, în plus faţă de aceşti indicatori, care ne arată ce se întâmplă deja, noi am pus mai multe măsuri economice pro-creştere, care îşi vor arăta roadele
“, a afirmat Ioana Petrescu.

Oficialul a menţionat, în acest context, programul ''Prima Maşină", o măsură menită să încurajeze consumul, o încurajare a consumului ducând la o creştere a PIB, precum şi măsura de neimpozitare a profitului reinvestit, care duce la mai multe investiţii private, care, la rândul lor, contribuie la o creştere a PIB.

În plus, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale poate duce la mai multe angajări şi la mai multe investiţii.

Creştere de 1% în trimestrul III

"Aceste măsuri, împreună cu trendul pe care îl observăm, mă fac să cred că România va creşte în următorul trimestru şi această opinie este cumva împărtăşită şi de Comisia Europeană, care spune că, în trimestrul III, România va creşte cu 1% faţă de trimestrul II', a explicat ministrul Finanţelor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite