Investitorii britanici cer reguli mai simple la rambursarea TVA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera de Comert Britanico-Romana (CCBR) a solicitat Ministerului Finantelor sa-si reconsidere pozitia fata de rambursarea taxei pe valoarea adaugata (TVA), informeaza un comunicat al CCBR.

Camera de Comert Britanico-Romana (CCBR) a solicitat Ministerului Finantelor sa-si reconsidere pozitia fata de rambursarea taxei pe valoarea adaugata (TVA), informeaza un comunicat al CCBR. "Propunerile curente pentru reformarea sistemului de rambursare a TVA sunt prea inflexibile si nu fac suficient diferenta intre acele companii care tin in mod corect evidenta rambursarilor de impozite si cele care nu fac acest lucru, rezultatul fiind ca firmele nevinovate si cu un bun management trebuie sa faca fata unor amanari si audituri care nu sunt necesare", a declarat vicepresedintele CCBR, Ray Breden, care este si director pe probleme de impozitare la KPMG. El a adaugat ca in Marea Britanie functioneaza un sistem eficient de "scanare", care permite unora dintre companii sa le fie returnat TVA in termen de 15 zile. "Ar fi perfect realizabil ca cele mai bune puncte ale sistemului britanic sa fie introduse si in Romania", a mai spus Breden. Pe de alta parte, reprezentantul CCBR a comentat si atitudinea inflexibila a inspectorilor fiscali. "In Romania, inspectorii fiscali insista sa fie realizat un audit complet in cazul in care au unele intrebari, oricat de nesemnificative, in privinta unei solicitari de rambursare a TVA", a afirmat Breden. El a aratat ca, in astfel de situatii, in Marea Britanie inspectorii dau un simplu telefon la compania respectiva, raspunsul fiind de cele mai multe ori suficient.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite