Inspecţia Muncii, milioane de amenzi şi controale efectuate în 22 de ani de activitate. Ce provocări întâmpină în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Inspecţia Muncii
Foto: Facebook Inspecţia Muncii

Inspecţia Muncii a derulat peste trei milioane de controale, a dat milioane de sancţiuni şi a cercetat 115.799 de accidente de muncă, în cei 22 de activitate, arată datele prezentate de inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu, cu ocazia Zilei Inspecţiei Muncii.

„22 de ani de activitate a Inspecţia Muncii înseamnă peste 3.000.000 de controale şi milioane de sancţiuni contravenţionale aplicate, sute de mii de persoane identificate în situaţii de muncă nedeclarată, peste 5.000.000 de măsuri dispuse pentru remedierea deficienţelor constatate şi cercetarea a 115.799 de accidente de muncă, inclusiv accidente colective, mortale şi soldate cu invaliditate.(...)", a subliniat Bratu, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că, de-a lungul timpului, instituţia s-a străduit ca, prin toate acţiunile de informare, de conştientizare sau de control preventiv, să fie mai activă şi mai responsabilă. 

„Periodic, efectuăm analize aplicate, urmărind îndeplinirea obiectivelor stabilite până la materializarea acestora în rezultate concrete, măsurate în impactul şi efectele asupra mediului de muncă. Până în acest moment, cu resursele avute la dispoziţie, putem afirma că, de 22 de ani, am reuşit să ne îndeplinim misiunea, să fim la nivelul aşteptărilor, adică o instituţie puternică şi de referinţă, cu un rol important pe plan social.”, a transmis sursa citată.

Oficialul a semnalat că, la 22 de ani de la înfiinţare, Inspecţia Muncii se află în faţa celei mai mari provocări, aceea a informatizării în toate componentele activităţii sale.

„Suntem atenţi la tendinţele şi schimbările din domeniul muncii, la dinamica pieţei muncii şi la noile tehnologii care permit locuri de muncă mai flexibile, cu persoane care lucrează în afara orelor de bază şi a contractelor de muncă standard, astfel încât să răspundem aşteptărilor beneficiarilor noştri, angajaţi şi angajatori, şi să le punem la dispoziţie facilităţi în gestionarea relaţiilor de muncă, în pas cu tendinţa actuală de digitalizare. 

Cu toate că, de mai bine de 10 ani, Inspecţia Muncii gestionează cu succes aplicaţia REGES/REVISAL, care a ajuns una dintre cele mai importante platforme operaţionale, un obiectiv de strategie naţională, datorită efortului continuu de a găsi soluţii care să vină în sprijinul obiectivului nostru de a implementa tehnologia informaţiei prin cele mai sigure servicii şi reţele de comunicaţii, ne-am dorit mai mult şi am lansat, anul trecut, aplicaţia pentru înregistrarea zilierilor, denumită Inspecţia Muncii, prima aplicaţie mobilă din administraţia publică centrală, care vine în sprijinul angajatorilor şi reprezintă singura modalitate legală de înregistrare a activităţilor prestate de zilieri, fiind atât în avantajul angajatorului, cât şi al lucrătorului, ambii beneficiind, astfel, de protecţia legii. 

Anul acesta am definitivat proiectul REGES online, care este tot mai aproape de a fi realizat, suntem optimişti", a afirmat Dantes Bratu.

Acesta a adăugat că, dincolo de acţiunile de control desfăşurate, Inspecţia Muncii desfăşoară proiecte cu caracter educaţional, având ca scop integrarea educaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în unităţi şcolare, pornind de la convingerea că, dacă elevii vor parcurge un proces de învăţare timpurie despre securitate şi sănătate în muncă, aceste activităţi vor deveni o parte integrantă, firească, a modului în care aceştia vor reacţiona la contactul cu pericolele, iar această atitudine îi va însoţi pe tot parcursul vieţii profesionale ulterioare.

Conform datelor prezentate de Bratu, la nivel naţional IM acţionează cu 1.454 de inspectori de muncă, specializaţi în domeniile relaţii de muncă şi securitate şi sănătate în muncă, aceştia fiind, la rândul lor, profilaţi pe diferite sectoare de activitate economică.

„Dacă raportăm acest număr de inspectori de muncă la numărul angajatorilor activi înregistraţi în REGES/ REVISAL, care este de peste 650.000, şi la numărul de contracte active înregistrate, respectiv 6.553.913 conform raportării de săptămâna aceasta, vom constata un volum de muncă considerabil şi o responsabilitate mare ce revin fiecărui inspector de muncă. 

Se întâmplă deseori, ca aceştia să fie criticaţi, însă nu ne aşteptăm să fim lăudaţi de cei pe care îi controlăm. Doresc să subliniez faptul că muncă lor nu este deloc comodă sau lipsită de riscuri, dimpotrivă. 

Prin natura activităţii de control, indiferent de ziua din săptămână, de ora din zi sau din noapte, inspectorii de muncă sunt nevoiţi să se deplaseze în zone şi medii de lucru mai puţin sigure, să vină în contact cu multe persoane, să se expună unor factori care pot fi periculoşi sau chiar nocivi şi pentru ei", a precizat oficialul IM.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite